Înfrângere la scor suferită la CFR Cluj II
Unirea Tășnad a încheiat joi sezonul de toamnă din Liga 3, Seria 5. Cu probleme financiare, dar și de lot, echipa antrenată de Marius Botan și Bogdănel Moise a suferit o înfrângere la scor pe terenul echipei CFR Cluj II. Iar cu această înfrângere, chiar dacă mai sunt meciuri sâmbătă, clubul sătmărean termină anul pe locul 10 în campionat.
Prea puține ar fi de spus despre jocul de joi. Unirea a avut absențe importante în apărare, dovadă că s-au încasat șase goluri. Gazdele au știut să profite, la pauză aveau deja un avantaj mare, scor 4-1. CFR Cluj II – Unirea Tășnad s-a terminat 6-1. Au marcat: Petrilă (min. 9, 37), Hamed (min. 15, 51, 81), Coţi (min. 42) / Imi Nagy (min. 16).
”CFR este o echipă tânără, ambițioasă, care a stat bine pe teren. Nu era o echipă de neînvins, dar am suferit foarte mult în apărare. Deși am improvizat, s-au resimțit foarte mult absențele. De parcă astea nu ajung, a mai contat un alt factor negativ. Nici acum nu s-au votat banii pentru noi, lucru pe care l-am aflat înainte de joc. Din moment ce s-a aflat că toate actele sunt în regulă și că tot dosarul este complet și bun, nu înțelegem de ce nu s-a aprobat finanțarea echipei. Luni mergem la primărie toată echipa și vrem să cerem socoteală pentru tot ce s-a întâmplat în turul acesta de campionat și pentru felul în care am fost abordați de către cei din conducerea orașului. Nu considerăm că am meritat un astfel de comportament din partea lor”, ne-a declarat Marius Botan.
Menționăm că de la Unirea au lipsit Vădan, R. Silaghi accidentați, Stanciu, Bălău suspendați.
CFR II: Rus – Coți, Giurgian, Băican, Ros, Pârv, Mihai, Șter, Yasin, Petruș, Petrilă. Antrenor: Gheorghe Barbu.
Unirea Tășnad: Cherecheș (cpt.) – M. Silaghi (Szekely, min. 46), Catună, Pranău, Bercean, Faur, Chivari, Imi Nagy, A. Mureșan (P. Mașlinca, min. 80), Ciul (Dascăl, min. 46), Cădar (Bolba, min. 54). Antrenori: Marius Botan și Bogdănel Moise.
Rezultate din etapa 15:
• CFR Cluj II – Unirea Tăşnad 6-1
• Gaz Metan II – CS Iernut 1-3
• Cugir – Sănătatea CJ 1-1
Sâmbătă, 2 decembrie
• Alba Iulia – Ighiu
• Recea – Avrig
• Reghin – Ghimbav
• Galda – “U” Cluj
• Dej stă
CLASAMENT
1.”U” Cluj 13 10 2 1 34-8 32
2.Ighiu 13 9 3 1 30-14 30
3.Galda 13 8 3 2 28-14 27
4.Cugir 14 8 3 3 27-16 27
5.Alba Iulia 13 7 2 4 23-11 23
6.ACS Recea 13 7 2 4 26-15 23
7.Sănătatea CJ 14 5 6 3 19-13 21
8.CFR Cluj II 14 5 4 5 22-17 19
9.Reghin 13 6 1 6 14-19 19
10.Unirea Tăşnad 14 5 3 6 19-24 18
11.Gaz Metan II 14 4 3 7 17-26 15
12.Iernut 14 2 4 8 23-32 10
13.FC Avrig 13 1 5 7 11-25 8
14.Unirea Dej 14 2 1 11 12-31 7
15.Ghimbav 13 1 0 12 14-54 3
Returul campionatului va începe pe 3 martie 2018.
1 comentariu
Ce vreti cu incapabilii aia de la primarie? Judetul asta nu merita fotbal. Nu e mai bine sa stea copii in crasme, sa joace la pacanele decat sa faca sport? Rusineeeeeeeeeeeeeeee! Rusineeeeeeeeeee sa va fie!!! Avem o tara de crasmari, fumatori, supraponderali, si ce mai vreti. Luati exemplu vecinilor de la Est, au facut baze sportive, si atrag copii catre sport!!!