Image 1
Image 2

Restaurarea Castelului Karolyi , Carei

Castelul Károlyi din Carei, Complexul Muzeal Ady Endre din comuna Căuas, Casa Memorială dr. Vasile Lucaciu din comuna Apa, Expoziția permanentă Aurel Popp de la Muzeul de Artă Satu Mare, Cuptoarele Dacice de la Medieșu Aurit, alături de colecțiile Muzeului Județean sunt piesele de rezistență ale turismului cultural din județul Satu Mare. Având anual zeci și zeci de mii de vizitatori, ele constituie coloana vertebrală a unui proiect ce se cere completat an de an. Potențialul turistic al unui județ ca Satu Mare, așezat într-o poziție strategică – poarta de intrare spre Ungaria, dar și spre Ucraina, punct de tranziție spre Maramureșul Istoric, dar și spre inima Transilvaniei, traversând munții Meseșului — este însă mult mai mare și se cere valorificat.

Pictorul Aurel Popp spunea că omul simplu în timpul liber gândește ca un artist, iar atunci când are și talent prima lui grijă este ca tot ce iese din mâna lui să fie frumos.

Turistul care ajunge în județul Satu Mare are ocazia să vadă două case țărănești restaurate recent în care s- au născut două mari personalități, două mari spirite: poetul Ady Endre și dr. Vasile Lucaciu. Prin contrast, castelul Karolyi din Carei, cu interioarele refăcute, uriaș și strălucitor, se prezintă ca un Goliat în fața unor copii.

Nu departe de castel se află vechiul han Steaua de Aur, locul în care poetul Petofi Sandor a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Julia Szendrey. Vechiul han devenit sediul Primăriei municipiului Carei, cu o fascinantă sală de bal refăcută în stilul epocii, este un punct de atracție turistică.

Expoziția permanentă Aurel Popp de la Muzeul de Artă Satu Mare, un număr apreciabil de biserici vechi, Cuptoarele Dacice de la Mediesu Aurit întinse pe o suprafață de peste 14 hectare, din doar o mică parte sunt restaurate, completează harta turistică a unui județ care încă nu și-a pus în valoare întregul potențial cultural și istoric.

Sala Cavalerilor după restaurare 

Inainte de restaurare 

După restaurare 

Casa Dr. Vasile Lucaciu

Hanul Steaua de Aur

Nu departe de castel se află vechiul han Steaua de Aur , sala Petofi Sandor după restaurare 

In timpul restaurărilor de la Casa Memorială Iuliu Maniu, Bădăcin

O refacere, o restaurare, este reusită în măsura în care cel ce concepe proiectul, designerul, echipa de restauratori, reușesc să spiritualizeze locul respectiv. Interioarele acestor obiective reușesc să impresioneze prin simplitate, prin atmosfera creată, prin impresia de autenticitate, a naturaleței cu care fiecare obiect este așezat la locul său ca și când ar fi acolo de când lumea, și nu în ultimul rând prin calitatea exponatelor.