Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Trei acorduri de înfrăţire, semnate la Ardud

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol
Ardud-protocol

       Pentru locuitorii oraşului Ardud, zilele de 24 şi 25 ianuarie au fost zile de sărbătoare. În 24 ianuarie, la Casa de cultură Augustin Mircea a avut loc un spectacol festiv, la care au participat oaspeţi din Republica Moldova, dar şi din judeţul Vâlcea, iar manifestările s-au prelungit şi pentru a doua zi.

       Miercuri, 25 ianuarie, în sala de festivităţi a Primăriei Ardud, a fost convocată sedinţă extraordinară a Consiliului Local, cu două puncte la ordinea de zi – fiind vorba despre adoptarea Acordurilor de înfrăţire dintre oraşul Ardud cu oraşul Sîngerei, raionul Sîngerei din Republica Moldova şi cu oraşul Slănic, din judeţul Prahova.
Şedinţa solemnă a fost deschisă de secretarul unităţii administratriv teritoriale Cristian Micle, fiind intonat apoi Imnul de Stat al României şi cel al Republicii Moldova, după care s-a făcut prezenţa consilierilor locali.

Într-o atmosferă de profundă smerenie au fost votate, iar apoi semnate acordurile de înfrăţire între Ardud –  Sîngerei, raionul Sîngerei din Republica Moldova, între Ardud şi Slănic, dar şi între Sîngerei şi Slănic. Au urmat luări de cuvânt din partea celor trei primari, dar şi din partea altor participanţi care au caracterizat demersul ca o reuşită pentru comunităţile reprezentate.

Mai multe în ediţia tipărită şi în formatul pdf, pentru abonaţi. 

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Toate blocurile din Negrești-Oaș vor fi reabilitate termic

MODERNIZARE ȘI ANVELOPARE

Toate blocurile din Negrești-Oaș vor fi reabilitate termic

Toate blocurile din Negrești-Oaș vor avea fațadă nouă grație reabilitării termice prin care vor trece. Anunțul a fost făcut de primărița Aurelia Fedorca, în cadrul unei conferințe de presă, prin care a informat că blocurile de pe Aleea Trandafirilor, respectiv străzile Victoriei și Livezilor vor fi următoarele care vor beneficia de lucrări de eficientizare energetică, prin PNRR.

IFPLUS PIAȚA SĂTMĂREANĂ

Deși au făcut reduceri, florarii din piețe au rămas cu multă marfă nevândută

Dacă în ultimele două săptămâni premergătoare Zilelor morţilor, pieţele agroalimentare din Satu Mare, dar şi din judeţ au fost “inundate” de flori, ...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now