Image 1
Image 2

Tabloul „Les Amoureux”, de Marc Chagall, a stabilit un record de preţ

”Les Amoureux”
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
”Les  Amoureux”
”Les Amoureux”

Tabloul „Les Amoureux“, de Marc Chagall, care s-a aflat în colecţia aceleiaşi familii timp de 90 de ani, a fost adjudecat marţi la New York contra sumei de 28,5 milioane de dolari, un record la casele de licitaţie pentru acest artist, potrivit Sotheby’s citată de AFP.

Acest ulei pe pânză, care nu şi-a schimbat proprietarul din 1928, corespunde unei anumite perioade fericite din viaţa pictorului din Vitebsk, reprezentând mărturia dragostei artistului pentru partenera sa Bella Rosenfeld şi pentru oraşul său de adopţie, Paris. Lucrarea a depăşit cu mult estimările iniţiale, între 12 şi 18 milioane de dolari, lupta fiind dată în 10 minute între trei cumpărători.

Precedentul record pentru un Chagall a fost atins de ”Anniversaire”, un tablou din 1923 vândut în mai 1990 la New York pentru 14,9 milioane de dolari, a precizat Sotheby’s.

Înaintea vânzării, un resposabil al casei de licitaţie a explicat că preţul pe piaţa de artă pentru tablouri de Chagall ”nu a urcat niciodată atât de mult”, din cauză că semnatarul plafonului Operei Garnier a fost un pictor prolific dar şi din cauză că societăţile de licitaţie nu reuşeau să pună mâna pe tablouri cu adevărat importante – ”Les Amoureux” constituind după părera lui o excepţie.

Printre alte vânzări din sesiunea de marţi seară consacrate impresioniştilor şi artei moderne se numără şi “Les Glaçons, Bennecourt”, de Monet – adjudecat contra sumei de 23,3 millioane de dolari. Recordul pentru un Monet a fost atins în noiembrie 2016 cu vânzarea tabloului ”La Meule” contra sumei de 81,4 milioane de dolari. Aceste vânzări fac parte din marile licitaţii ale toamnei organizate în fiecare an de Sotheby’s şi Christie’s.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with