Duminică, 26 iulie 2015, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Maramureşului şi Sătmarului împreună cu un sobor de preoţi va târnosi şi binecuvânta lucrările de înnoire a bisericii Parohiei Ortodoxe Sâi, Protopopiatul Satu Mare.Slujba de sfinţire va începe la ora 9.00 şi va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Cu acest prilej, preotul paroh, Cosmin Sopoian şi membrii Consiliului Parohial, dar şi credincioşii îi invită pe toţi fiii satului, pe cunoscuţi şi prieteni să fie alături în această zi aleasă de sărbătoare duhovnicească.
Din istoricul parohiei, aflăm că actuala biserică s-a ridicat pe locul vechii capele în anul 1973. Astfel credincioşii au pus piatra de temelie a bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”. Construcţia a durat 8 ani, între anii 1973 – 1981. Iniţial statutul bisericii a fost de filie, iar din 2005 a devenit parohie.
REUNIUNE EPISCOPI LA BLAJ
Tema sinodalității intens dezbătură de ierarhii Bisericii Greco-Catolice
În perioada 30-31octombrie 2023, episcopii Bisericii Greco-Catolice, sub președinția Preafericirii Sale, Cardinal Lucian s-au reunit la Blaj în sesiune sinodală ordinară la Blaj, notează într-un comunicat pr. Liviu Rotar.
Fii primul care comentează