Asculta acest articol
Primele producții destinate copiilor în noua stagiune a secției române a Teatrului de Nord au fost diferențiate pe criterii de vârstă, rezultând două spectacole diferite care se bazează pe aceeași sursă literară: poveștile scurte, cu tâlc, ale danezului Hans Christian Andersen.
Într-o lume în care cărțile cu povești par desuete, iar copiii se grăbesc să se emancipeze, împinși și de o dezvoltare fizică accelerată de traiul bun, ce miză mai poate avea un spectacol de acest gen? Și totuși, cele două producții regizate de Andrei Mihalache și desenate scenografic de Cristian Gătina au momente de reală emoție și inventivitate, care au prins atenția tinerilor spectatori. Le-am văzut unul după altul, marți dimineață, în ultimele spectacole din acest an ale secției române.
Parabole multicolore
Ambele versiuni au același moment introductiv, în care povestitoarea intră în dialog atât cu micii spectatori, cât și cu câțiva colegi actori distribuiți în rolul unor membri recalcitranți ai publicului, care s-au săturat de poveștile și fabulele clasice. Desigur, tocmai cu o fabulă se începe, aceea a câinelui flămând care nu e în stare să aleagă un castel unde să servească masa, fugind mereu între stânga și dreapta după cum sună trâmbițele. Fabula se referă și la noi, ne avertizează doamna cu păr alb. Ieșind puțin din context, poate că se referă și la noi ca electorat.
De aici însă cele două scenarii se separă. Cel pentru elevii mici, intitulat ”Fabula se referă și la tine”, continuă cu o povestioară amuzantă despre un țăran prostovan care reușește să plece la târg cu calul și să se întoarcă acasă cu un sac de mere putrede, după un șir de schimburi dezastruoase care îi miră pe niște englezi pripășiți pe acolo, dar nu și pe nevastă-sa, pasă-mi-te prea obișnuită cu ideea tradițională că bărbatul știe prea bine ce și cum. E loc de multă satiră socială aici, dar, din fericire, spre deosebire de alte ocazii, Andrei Mihalache nu umple povestea cu șopârle dedicate adulților. Urmează apoi o poveste despre calomnie, gelozie și puterea ”telefonului fără fir” al bârfei, cu un cocoș fălos, o găină albă favorită și suratele ei invidioase, care răspândesc zvonuri printre ciori și lilieci (frumos ilustrați de Cristian Gătina). Și aici e loc de aluzii la sistemul senzaționalist al presei din zilele noastre, dar, din nou, există o binevenită reținere în felul în care ele sunt introduse în spectacol.
Varianta pentru elevii de gimnaziu mărește miza morală a poveștilor și le mută în zona sentimentală, de la porcarul care pedepsește cu istețime vanitatea unei prințese (și se joacă spectaculos cu o dronă) la suferința din dragoste a unui om de zăpadă care se topește la propriu. Iar povestea care dă titlul spectacolului, ”Fata care a călcat pe pâine”, cu tot tonul ei prea fățiș moralizator, are parte în spectacol de o realizare foarte serioasă care o salvează de derizoriu, incluzând și proiecții video și creând o atmosferă potrivită temei sale infernale. Eclerajul din unele tablouri este o mare reușită a echipei de la lumini.
Cu copiii nu-i de glumit
Toți actorii sunt de acord că spectacolele pentru copii sunt mai grele decât par. Nu neapărat pentru costumele uneori greoaie, cât pentru că micii spectatori taxează imediat orice moment slab și își pierd rapid interesul dacă jocul de pe scenă trenează (cum s-a întâmplat și marți când cântecul final la unul din spectacole a avut cu vreo două strofe mai mult decât era cazul), dar se și entuziasmează repede.
Cu atât mai remarcabile momentele când atenția sălii e cucerită, cum a fost ”Omul de zăpadă” din al doilea spectacol, melancolia rafinată ieșind în evidență din jocul celor trei actori (Cristian Dan, Dana Moisuc și mai ales Tibor Szekely, pe care rar l-am văzut așa de implicat în ultimul timp). Iar Ioana Cheregi e superbă în rolul fetei răzgâiate care calcă pâinea în picioare și se trezește în infern, transformată în statuie, monument al terorii. La reușita spectacolelor contribuie și ceilalți actori implicați: Anca Similar, Anca Dogaru, Sergiu Tăbăcaru, Carol Erdos, Lucia Maria Racșan, Cristian But. De coregrafie s-a ocupat Gabriela Tănase.
O ultimă remarcă: așteptările copiilor, mai ales cei peste 10 ani, s-au schimbat mult în ultimii ani. Bine ar fi să apară texte actuale dedicate lor, sau măcar să fie adaptate unele vechi care ies din tiparul poveștii moralizatoare.
Fii primul care comentează