În duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, Biserica Ortodoxă “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” de pe strada Careiului, nr.35 şi-a sărbătorit ocrotitorul. Mica biserică, ctitorităde părintele Taşnadi şi familia acestuia a fost neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi care a venit să se roage în acest moment de sărbătoare pentru sfântul lăcaş.
Praznicul Naşterii Sfntului Ioan Botezătorul a mânat paşii oamenilor spre rugăciune în număr mare. Au fost de faţă enoriaşi, credincioşi veniţi din Satu Mare şi apropiaţi ai familiei. Astfel, biserica s-a dovedit a fi împodobită nu numai cu flori, doar şi cu toţi cei care au răspuns invitaţiei de a fi împreună spre a da slavă lui Dumnezeu în această zi. Tineri şi vârstnici deopotrivă s-au închinat la icoana sfântului Ioan Botezătorul.
Sfânta liturghie a fost săvârşită de un sobor format din cinci preoţi. La masa Sfântului Altar a slujit printele Taşnadi alături de care s-au aflat colegi ai lui din judeţ şi din Maramureş, oameni dragi sufletului său faţă de care poartă o adâncă consideraţie.
În cuvântul de învăţătură a fost evocată viaţa aleasă a Sfântului Ioan Botezătorul, cel care reprezintă “pecetea” dintre Vechiul şi Noul Testament, a cărui nume înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”, considerat de sfinţii părinţi drept “cel mai mare între cei născuţi din femei”.
După binecuvântările de la finalul slujbei, toţi cei prezenţi au fost poftiţi la o agapă frăţească în curtea bisericii.
Sfântul lăcaş de rugăciune este situat la drumul principal. Este o construcţie, ctitorie a familiei preotului Ioan Taşnadi şi fost târnosită la 30 august 2009 de către Înalt Preasfinţitul Iustinian Chira, arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului. Biserica se remarcă prin simplitate, bun gust şi totodată printr-o atmosferă caldă şi primitoare.
Fii primul care comentează