Image 1
Image 2

În perioada 2017-2018, în judeţ erau 129 de şcoli cu personalitate juridică

Elevi de la Colegiul National Ioan Slavici la Targul Educational de anul trecut
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Elevi de la Colegiul National Ioan Slavici la Targul Educational de anul trecut
Elevi de la Colegiul National Ioan Slavici la Targul Educational de anul trecut

Numărul elevilor de la orașe este în creștere, al celor de la țară în scădere

Potrivit Raportului privind starea învățământului în anul școlar 2017-2018, afişat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Satu Mare, reţeaua şcolară a judeţului Satu Mare în anul şcolar 2017-2018 a fost alcătuită din: 129 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, din care 63 în mediul urban şi 66 în mediul rural; 159 de structuri şcolare arondate unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, din care 37 în mediul urban şi 122 în mediul rural; 5 unităţi conexe cu 6 structuri conexe arondate; 6 unităţi de învăţământ particular.
 
La nivelul reţelei şcolare, față de anul școlar 2016-2017 au intervenit modificări, urmare a reorganizării rețelei școlare. S-au desființat două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, respectiv Școala Gimnazială “Soltesz Janos” Ambud și Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Satu Mare, devenind structuri școlare arondate altor unități de învățământ cu personalitate juridică.

Reorganizarea rețelei școlare s-a făcut și la nivelul unităţilor de învăţământ arondate, astfel ca urmare a scăderii efectivelor de elevi s-au desfiinţat cinci grădiniţe cu program normal (Grădinița cu Program Normal Solduba, Grădinița cu Program Normal Cionchești, Grădinița cu Program Normal Cuța, Grădinița cu Program Normal Soconzel și Grădinița cu Program Normal Portița) şi o școală primară (Școala Primară Tarna Mare nr. 2). De asemenea s-a comasat ciclul primar de la Școala Gimnazială Decebal la unitatea de învățământ cu personalitate juridică Școala Gimnazială Vetiș.
 
Cuprinderea şcolară în toate nivelurile de învăţământ
 
În judeţul Satu Mare, în anul şcolar 2017-2018, numărul elevilor care au studiat în învăţământul preuniversitar de stat, la nivel preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, a fost de 53.009 elevi din care 32.725 în mediul urban și 20.284 în mediul rural. Cea mai mare pondere de cuprindere într-o formă de învăţământ preuniversitar se constată în mediul urban, 61,73%, în mediul rural ponderea fiind de 38,27%.

Raportat la mediile de rezidență, în anul școlar 2017-2018 se constată o creștere a efectivelor în mediul urban și o scădere în mediul rural, se precizează în raportul citat.

Șase unități de învățământ particular
 
        În judeţ funcţionează doar şase instituţii de învăţământ particular autorizate. În aceste unități, în anul școlar 2017-2018 au fost înscriși la nivel preșcolar, liceal și postliceal un număr de 636 de elevi. Raportat la anul școlar 2016-2017, când existau 529 elevi, s-a constatat o creștere semnificativă, cu precădere la nivel postliceal. 

Cele șase unități de învățământ particular constau în două grădinițe (cu 58 de copii), două licee (cu 128 de elevi) și două școli postliceale (cu 450 de elevi). Cinci dintre acestea funcționează în mediul urban și o unitate în mediul rural.
Am aflat din alte surse că este vorba de Grădiniţa “Magic Kids” Satu Mare, Grădiniţa Adventistă cu Program Prelungit “Albinuţa” Halmeu, Liceul Teoretic “George Pop de Băseşti”, Liceul Teoretic “Horea” Livada – care practic s-a desființat în anul școlar 2018-2019, Şcoala Postliceală “Vasile Goldiş” şi Şcoala Postliceală “Henri Coandă”. 

Deşi sindicatele din învăţământ și funcționarii din domeniu nu sunt încântaţi de extinderea reţelei de învăţământ particular din ţara noastră, experţii independenţi consideră că în acest fel se pun bazele unei competiţii care ar putea duce la schimbări radicale în educaţie.

Ei contează pe o îmbunătăţire a calităţii educaţiei pe baza unei finanţări suplimentare, la care contribuie părinţii elevilor din şcolile particulare. În al doilea rând, contează pe o libertate mai mare care s-ar acorda în stabilirea disciplinelor opţionale, fapt care ar atrage din ce în ce mai mulţi elevi.

Cel puțin la nivelul județului Satu Mare, ponderea redusă a învățământului particular îl face să nu conteze în competiție cu cel de stat. Doar în Capitală scolile private au o pondere semnificativă.
Desigur, părinții plătesc de la 5.000 și până la aproape 19.000 de euro, bani care motivează și profesorii. Dar și calitatea învățământului este alta. La o școală privată un profesor se ocupă de 10-15 elevi, nu de 30 ca la școlile de stat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

IFPLUS EXPERIENȚĂ DIDACTICĂ

Profesorul sătmărean Gheorghe Munteanu, la o conferință în Republica Moldova

Recent, profesorul sătmărean Gheorghe Munteanu a participat la conferința intitulată ”Basarabia e pământ românesc”, desfășurată în Republica Moldova.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now