Perioada în care consilierii locali din Satu Mare votau proiectele în mod ”tradițional”, s-a încheiat. Sala de ședințe a Consiliului Local a fost modernizată și din iunie 2019 nu se va mai vota cu mâna ridicată, ci printr-o simplă apăsare de buton. Mai exact, Primăria Municipiului Satu Mare a achiziționat un sistem audio de înregistrare vocală și de vot pentru sala de ședințe a Consiliului Local, respectiv pentru organizarea conferințelor și a dezbaterilor publice.
”Astfel, pentru faptul că în sala de ședințe a Consiliului Local au loc dezbateri și ședințe de lucru în comisii de urbanism, de circulație etc, care necesită proiectarea unor hărți, imagini sinteze și pentru a ușura modul de lucru, totodată pentru a scurta și eficientiza modul de vot în ședințele de Consiliu Local, s-a considerat necesar achiționarea acestui sistem audio video. Acest proiect l-am avut în vedere de mai multe luni, deoarece am observat cu toții că au fost situații în care unii consilieri ba nu au votat, ba au votat de două ori. E un sistem care e funcțional în 90% din municipiile reședință de județ sau în alte instituții publice. Nu mai este un lux, ci un lucru util de care trebuie să ne folosim”, susține primarul Kereskenyi Gabor.
1 comentariu
Ptr,asta ati marit taxele si impozitele pe sest rahatilor Aveti bani ptr,asa ceva ?Nu va e rusine va doare in basca de satmareni ;urmariti doar interesele voastre Sa va fie rusine