Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Foştii colegi de la CS Unio l-au omagiat pe handbalistul “Ioan Malanca”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol

La turneul organizat în sala LPS “Ecaterina Both” au participat 6 echipe

handbalSala LPS “Ecaterina Both” din Satu Mare a găzduit sâmbătă prima ediţie a Memorialulul “Ioan Malanca”. O competiţie organizată pentru a-l comemora prin joc pe fostul handbalist de la CS Unio, Ioan Malanca.

La startul competiţiei s-au prezentat şase echipe, cinci din judeţ şi o echipă de handbal din Csenger (Ungaria). Acestea au fost formate din foşti handbalişti, foşti colegi ai lui Ioan Malanca. S-au făcut două grupe a câte trei echipe, Grupa A a fost fomată din Unio 1, Testnevelet Foieni, Csenger, iar în Grupa B au fost repartizate Unio 2, Oaşul Negreşti şi HC Team Foieni. Chiar dacă au trecut ani şi s-au mai pus kilograme, participanţii au oferit meciuri spectaculoase. După faza grupelor s-a jucat pentru clasament, iar în marea finală au intrat cele două echipe de la Unio. Rezultatul contează mai puţin, important este că foştii colegi şi-au amintit cu drag de cel care a fost Ioan Malanca. “Am organizat această competiţie, împreună cu colegii, pentru a-l comemora pe Ioan Malanca. A fost un coleg de-al nostru, atât portar cât şi jucător în echipa noastră. Ne amintim cu drag de el cu această ocazie, facem o mişcare chiar dacă kilogramele în plus nu ne prea lasă. Sperăm că la următoarea ediţie să aducem mai multe persoane”, ne-a declarat Cristian Sabo.

Printre jucătorii care au format cele două echipe de la Unio îi amintim pe: Mihai Lăzăreanu, Ciprian Mărieş, Ionuţ Chivu, Dan Sebastian, Ciprian Roja, Sebastian Pintea, Ghencian Dănuţ, Adrian Hodişan, Dacian Zamfirescu, Adrian Merlă, Cristian Sabo, Albert Kibedi, Alin Pop, V. Schwarzkopf.
A fost şi un turneu caritabil. La începutul competiţiei, spectatorii din sală au oferit câte o jucărie de pluş, iar acestea vor fi donate la o casă de copii din judeţ.

Ioan Malanca s-a stins din viaţă la doar 25 de ani în 2005. A fost component al echipei CS Unio Satu Mare, timp de 10 ani, perioadă în care a parcurs cea mai frumoasă carieră de sportiv. A fost răpus de o boală nemiloasă, lăsând în urmă colegi, prieteni, apropiaţi, precum şi o fetiţă de doar un an.12656211_10154575794274937_90249323_o 12656246_10154575794104937_695586072_o 12669398_10154575794184937_386073557_o 12695589_10154575794224937_730271344_o12696790_10154575794279937_924132177_o

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with