Image 1
Image 2

Format la LPS Satu Mare, Răzvan Onea s-a transferat la Rapid pentru 100.000 de euro

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Contractul este valabil 2 ani

Conducerea clubului Rapid București, echipă aflată pe locul 7 în Liga 1, anunță că a reușit primul transfer al acestui an, achiziționându-l pe Răzvan Philippe Onea, de la Politehnica Iași. Răzvan este un jucător care s-a format la LPS Satu Mare, sub îndrumarea antrenorului Dacian Nastai, iar transferul s-a făcut contra sumei de 100.000 de euro.

Amintim că Răzvan Onea a fost curtat de Rapid și în vara anului 2021. Atunci, conducerea clubului din Giulești a avansat o sumă de transfer de 50.000 de euro, dar cei din Iași au vrut 150.000 de euro.

“Mă simt foarte bine că am semnat cu Rapid, foarte fericit, mi-am dorit asta încă din vară, când clubul și-a manifestat interesul față de mine, mă bucur că sunt jucătorul Rapidului. Cu siguranță, este cel mai bun moment din cariera mea, este un mare pas în față, mi-am dorit foarte mult să revin în Liga 1 și le mulțumesc celor de la Rapid pentru această oportunitate. Îmi propun să-mi câștig locul în prima echipă și să o ajut să-și îndeplinească obiectivele. Suporterii m-au impresionat enorm încă de când am jucat contra lor în Liga 3. Atmosfera de pe vechiul Giulești a fost una senzațională, așa că nici nu-mi pot imagina cum va fi pe noul Giulești!”, a spus Răzvan la semnarea contractului valabil timp de doi ani și jumătate.

În actualul sezon de Liga 2, Onea a jucat în 13 partide pentru Poli, bifând și o apariție în Cupa României.

Despre Răzvan Onea

Legat de Răzvan Onea, amintim că el a făcut parte din “generaţia de aur” a Liceului cu Program Sportiv Satu Mare. S-a născut la Paris, Franţa, apoi s-a stabilit Buzeşti, judeţul Maramureş, iar din clasa a 9-a a fost transferat de antrenorul Dacian Nastai la LPS Satu Mare. Aici a bifat patru campionate, cu multe meciuri la activ, chiar şi în dubla manşă cu Viitorul Constanţa din faza semifinală a Ligii Elitelor U19, sezonul 2016-2017.

De-a lungul anilor, fundaşul născut în anul 1998 a demonstrat că poate face şi performanţă în fotbal şi la învăţătură. Într-un articol din anul 2017 menţionam că Răzvan Onea a fost şeful de promoţie al Liceului cu Program Sportiv Satu Mare. După ce a terminat liceul, în vara acelui an s-a transferat în Liga 2 la CS Afumaţi, iar din vara anului 2019 a fost jucătorul celor de la Poli Iaşi, între timp retrogradată în Liga 2. Cota lui Onea pe transfermarkt.com este de 350.000 de euro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns