Image 1
Image 2

Finanțele vor să strângă 4,2 miliarde lei în iulie de la populație

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționează să împrumute 3,7 miliarde lei prin certificate de trezorerie cu discont și obligațiuni de stat de tip benchmark, la care se pot adăuga încă 510 milioane lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive, se arată în prospect. Finanțele au nevoie să împrumute în acest an 72 miliarde lei pentru a asigura necesarul de finanțare.

Prima licitație va avea loc luni, 1 iulie, cu data scadenței în februarie 2029, cu o rată a cuponului de 5%, iar valoarea nominală e de jumătate de milion de lei. Cea mai mare maturitate reziduală la licitațiile din iulie este de 12 ani, fiind vorba de obligațiuni de tip benchmark.

În total, în prima săptămână a lunii iulie Ministerul Finanțelor vrea să atragă 1,4 miliarde lei, fiind vorba de certificate de trezorerie cu discont și obligațiuni de stat de tip benchmark.

În prima variantă a bugetului pe 2019, care a fost pusă în dezbatere la începutul anului, necesarul de finanțare era de 70,6 miliarde lei. Ulterior, acesta a fost crescut în urma majorării alocațiilor copiilor, așa că este estimat la 72 miliarde lei.

“În anul 2019, necesarul brut de finanțare se situează la aproximativ 72 miliarde lei, volumul total al împrumuturilor care urmează să fie atrase de Ministerul Finanțelor Publice de pe piețele interne și externe fiind determinat de un nivel al deficitului bugetar estimat la 2,76% din PIB și de un nivel al datoriei care urmează să fie refinanțat în 2019 în valoare de 44 miliarde lei”, se arată în programul de convergență 2019-2022.

Potrivit acestuia, ținând cont de obiectivul de reducere a riscului valutar și de dezvoltare a pieței interne a titlurilor de stat, deficitul bugetar va fi finanțat în proporție de aproximativ 75% de pe piața internă și în completare de pe piața externă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with