Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare are în custodie un nou aparat de ventilaţie cu turbină VG-70. Oferind multiple tipuri de ventilaţie, dispozitivul îmbină flexibilitatea unui ventilator non-invaziv cu funcţiile avansate ale unui ventilator invaziv şi va fi utilizat în secţia de ATI pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus.
Aparatul a fost donat joi, 30 iulie, de către Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului şi are o valoare de aproximativ 15.000 euro. Un aparat similar a fost donat și Spitalului de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Ruşdea” Baia Mare.
Delegaţia de preoţi a fost condusă de Arhiereul-vicar, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, care le-a mulţumit medicilor, reprezentanţilor spitalului şi preşedintelui CJ Satu Mare pentru eforturile pe care le depun zi de zi pentru salvarea vieţilor omeneşti, fiecare din postura pe care o are, sperând ca această criză să se sfârşească cât de curând. Dr. Neli Lucia Moroşanu, specialist în anestezie, a preluat noul ventilator, declarându-se foarte încântată de funcţionalitatea acestuia în baza experienţei cu aparate de acelaşi tip pe care le deţine deja spitalul.
Fii primul care comentează