Image 1
Image 2
Acasa

Dacian Nastai este noul şef al juniorilor de la Olimpia

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

El îl înlocuieşte pe Mihai Sabău

olimpiaMarţi, la stadionul Olimpia, a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate câteva noutăţi referitoare la Centrul de copii şi juniori al clubului sătmărean. La conferinţă au participat Ioan Câmpan, Dacian Nastai şi Levente Paul.

În cadrul conferinţei, prezidată de Ioan Câmpan, am aflat că, de luni, noul şef al Centrului de copii şi juniori al Olimpiei este Dacian Nastai, profesor la LPS Satu Mare. Acesta îl înlocuieşte pe Mihai Sabău. “Vrem să aducem un suflu nou, să redimensionăm activitatea de copii şi juniori de la Olimpia. Vrem, cu adevărat, să creştem copii şi juniori de valoare, să creăm un rezervor pentru prima echipă a clubului” a spus Ioan Câmpan.

Dacian Nastai ne-a declarat că nu rezultatele vor fi în prim plan, ci creşterea, formarea de jucători capabili să evolueze la nivel înalt. “Voi evalua întreaga activitate de până acum a Centrului după care, în maximum o lună, voi veni cu un proiect care va cuprinde trei etape: pe termen scurt, mediu şi lung” ne-a spus proaspătul şef al tinerilor fotbalişti de la Olimpia.

Întrebat despre statutul viitor a lui Mihai Sabău şi a lui Ştefan Szilagyi, cel care a iniţiat revigorarea Centrului de copii şi juniori de la Olimpia, domnul Câmpan a spus: “Mihai Sabău rămâne în cadrul clubului, la grupa de juniori D, născuţi în 2002. Pe domnul Szilagyi îl aştept să ne sprijine în continuare pentru că avem nevoie de aportul dumnealui”.

Tot legat de Ştefan Szilagyi, Ioan Câmpan a declarat că acesta nu se va mai ocupa de Olimpia II deoarece, fiind preşedinte al AJF, s-ar afla în stare de incompatibilitate. Ceea ce este, după părerea noastră, perfect adevărat. De altfel, dincolo de partea sportivă, activitatea Centrului de copii şi juniori, a Olimpiei II, va fi coordonată de Ioan Câmpan, preşedinte al Consiliului Director.

Ciornă automată

2 comentarii

Lasă un răspuns