Cristian Dan a fost alături de Teatrul de Nord vreme de cinci decenii

Asculta acest articol

O generație care a construit secția română a Teatrului de Nord se mută, încet-încet, în ceea ce noi am numit acum câtva timp “secția cerească”, reunire simbolică a celor care au încântat timp de decenii spectatorii celor două săli din strada Horea. Acum s-a mutat acolo și unul din membrii fondatori ai secției române: Cristian Dan.

I se spunea “Kicsi” sau “Moakeș”, fiind ușor de recunoscut pe scenă datorită staturii sale deloc impozante. De multe ori a fost un condiment important în spectacolele în care a jucat, ca un bob de piper care dă gust mâncării. S-a făcut remarcat și iubit și prin talentul său muzical, mai ales în anii tinereții.

Vestea că Cristi nu mai e printre cei vii a căzut fulgerător, într-o seară în care era așteptat în scenă, să dea viață unui om pe care dragostea îl găsește mult, mult prea târziu, în “Almost, Maine”, ultimul său rol, unul memorabil. Se știa că are probleme de sănătate, dar nu se aștepta nimeni să plece brusc, cu discreția cu care a și trăit.

Muc cel mic și menestrel

Cristian Dan s-a născut în 26 septembrie 1954 la Râmnicu Vâlcea. La 15 ani a jucat în primul său spectacol de teatru profesionist, “Haiducii” de Victor Eftimiu în regia lui Mihai Raicu, spectacol care a deschis prima stagiune a Secției Române a Teatrului de Nord (în data de 24 ianuarie 1968). Primul concert ca și chitarist s-a întâmplat în mai 1970, în clubul ”Poteci” de la actualul Colegiu “Doamna Stanca”, împreună cu formația ”Poteci”.

A cântat în mai multe trupe sătmărene: Meridiane, Meridiane 23 și Nord Ton, chitară solo și voce. A primit premii la Festivalul muzicii tinere de la Miercurea Ciuc, la Festivalul Național al Artei Studențești, la Festivalul Steaua Sătmarului. A avut apariții radio-tv, iar în anii 1980 a fost prezent în topurile Radio Cluj și Iași, cu compoziții proprii.

Apatiție firavă, delicată, dar de o complexitate extraordinară și o sensibilitate uriașă, Cristian Dan a fost parte din viața Teatrului de Nord aproape 50 de ani. A jucat 67 de roluri în zeci de spectacole, interpretând personaje din povești, personaje în comedii spumoase și drame, lăsând în fiecare rol amprenta sa personală.

Un rol care i-a venit ca o mănușă și pe care l-a jucat în două montări diferite a fost Muc cel mic din povestea lui Wilhelm Hauff. Asta pentru că era genul de om care avea darul destul de rar al autoironiei, dar și un talent deosebit de a schimba registrele actoricești, trecând cu mare ușurință de la comedia cea mai bufonardă la momente de reală profunzime, cum a fost dialogul cu Omul de zăpadă din ultimul său spectacol pentru copii, “Fabula se referă și la tine”. Despre harul său muzical nu mai e nevoie să adăugăm prea multe, cei care l-au auzit cântând pot depune oricând mărturie. Nu e de mirare că a fost cândva distribuit într-un rol de menestrel, într-o piesă a lui Garcia Lorca.

Câteva roluri de ținut minte

Zecile de roluri pe care Kicsi le-a jucat ar umple cu ușurință singure această pagină. Ni-l amintim electrizând sala la revenirea sa în scenă după o absență de 7 ani, în rolul Cetățeanului turmentat din ediția bilingvă a “Scrisorii pierdute”, în 2015, după ce în mileniul trecut îl jucase pe Farfuridi. Sau mirobolanta întruchipare a lui Don Tomao Nicomaco în “Îndrăgostiții din Ancona”, atât în prima ediție, cât și în cea mai recentă. Sau “Croitorii cei mari din Valahia”, tot în două montări diferite. Bârzoi din “Chirița se întoarce”. Minunatul Doko din “Orchestra Titanic”, în regia Adinei Lazăr, poate ultimul său rol de mare anvergură, pe care trebuia să-l joace din nou peste câteva zile. Dacă ar exista un regret privind cariera sa actoricească, ar fi acela că nu a primit mai multe roluri de dramă. În rarele ocazii în care le-a primit, a fost impresionant.

Nu trebuie uitat nici modul în care și-a implicat talentul muzical în proiecte teatrale, cum a fost o producție-eveniment căzută, din păcate, în uitare: opera rock “Haron”. De altfel, în ultimii ani Cristian Dan a făcut parte, tocmai ca muzician, din trupa de improvizatori ImproȘtim, imprimând, la propriu uneori, ritmul spectacolelor.

Teatrul de Nord pierde un actor unic. Amintirile rămân.