Image 1
Image 2

Celebrul clovn Siminică a murit la vârsta de 81 de ani

Siminică
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Siminică
Siminică

Artistul, acrobatul şi comicul de circ Siminică, pe numele real Simion Avram, a murit la vârsta de 81 de ani, joi, a confirmat, vineri, Bogdan Stanoevici, director al Circului Metropolitan Bucureşti.

Stanoevici a mai declarat pentru MEDIAFAX că s-au făcut demersurile necesare pentru ca trupul neînsufleţit al artistului să fie depus în foaierul instituţiei, astfel încât publicul care l-a admirat şi iubit să îşi poată lua adio, dar încă se aşteaptă un răspuns de la Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află Circul Metropolitan.

Născut pe 31 octombrie 1936, în Bucureşti, Siminică, pe numele real Simion Avram, era unul dintre cei mai celebri artişti ai circului românesc.

Născut într-o cuşcă a leilor transformată în vagon de circ, Siminică a copilărit în lumea circului: bunicul său era instrumentist în Orchestra “Bercuini”, tatăl său cânta la trombon şi realiza pasaje comice, iar mama sa era “amazoană” şi, în timpul liber, vînzătoare la case de bilete.

A debutat la 7 ani, într-un spectacol în care executa numere de acrobaţie, contorsionism şi diverse giumbuşlucuri. În scurt timp, Siminică şi sora sa, Elena, executau în arenă câteva numere de neuitat de dublu trapez şi alte acrobaţii. Au devenit vedete cu numere în programul mai multor circuri, precum Bernea, Antonio, Palladium, Franzini etc.

După ce Elena s-a căsătorit cu un alt celebru acrobat, Sandi Bernea, Siminică s-a retras. Elena a murit însă în timpul unei acrobaţii, iar ulterior Siminică i-a preluat numărul de acrobaţie.

În 1954, Siminică a devenit angajat al Circului de Stat din Bucureşti, de unde a demisionat după trei ani, în urma unor divergenţe politice cu conducerea. O vreme a lucrat la gara Obor, unde descărca scânduri.

A fost reangajat la Circul de Stat, iniţial ca recuziter, dar a revenit în arenă în aplauzele publicului. În momentul în care un coleg s-a îmbolnăvit, a început să parodieze diferite numere de circ.

În 1987, Siminică s-a pensionat, dar a revenit în arenă un an mai târziu, unde a activat, atât în ţară, cât şi în străinătate, până în 1995.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with