Image 1
Image 2

Declaraţii de avere: Cel mai bogat parlamentar pare să fie Radu Panait, iar cel mai sărac – Radu Cristescu

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Noii parlamentari sătmăreni au fost nevoiţi să completeze deja a doua declaraţie de avere. Aşa a ieşit la iveală că unii deţin mai multe terenuri, case sau autoturisme, dar există şi parlamentari săraci, după propriile lor afirmaţii din declaraţiile de avere.

Unul susţine că tot anul trecut a trăit din 5.500 de lei, în timp ce alţii au declarat că şi-au împrumutat partidul pe care îl reprezintă.

Preşedintele PNL, Adrian Cozma, întrecut de soţie la venituri

Preşedintele PNL Satu Mare, deputat Adrian Cozma are, potrivit propriei declaraţii de avere, două terenuri agricole, unul la Păuleşti şi celălalt la Ardud, ambele cumpărate în 2015, respectiv în 2013. La capitolul clădiri, deţine un apartament în municipiul Satu Mare, o casă de locuit la Păuleşti şi o casă de vacanţă la Ardud, iar împreună cu soţia au o casă de locuit la Ardud. Apartamentul este cumpărat în 2013, iar cele trei case au fost cumpărate ori construite în 2015.

De asemenea, preşedintele PNL Satu Mare deţine un adevărat parc auto, două autoutilitare, o remorcă, o motocicletă şi 5 autoturisme. Toate au fost obţinute prin cumpărare, cea mai veche este o Dacia 1300 din 1979.

Adrian Cozma are un cont de economii în valoare de 76.724 de lei, un card de cumpărături de 8.000 de lei, un alt cont de economii în valoare de 10.000 de lei şi un cont de salariu în valoare de 60.329 de lei, iar datoriile sunt în valoare totală de 291.250 lei.

Anul trecut, preşedintele PNL a obţinut venituri de 1.642 de lei de la Consiliul Judeţean, 46.956 de la Instituţia Prefectului Satu Mare, unde a fost director de Cancelarie, iar de la Camera Deputaţilor a primit 4.171 de lei. Asta pentru că alegerile parlamentare au fost doar în 6 decembrie. Aşadar, actualii parlamentari n-au avut o lună întreagă anul trecut.

Trebuie precizat că la capitolul venituri, Adrian Cozma este depăşit de soţie, care în 2020 a încasat de la Spitalul Judeţean Satu Mare – 213.444 de lei, 7.800 de lei inserţie în muncă, iar de la APIA a primit subvenţii în valoare totală de 22.434 de lei.

Deputatul PSD Radu Cristescu, cel mai sărac parlamentar sătmărean

N-are case, n-are terenuri, n-are maşini, dar are un ceas foarte scump. Potrivit declaraţiei de avere, deputatul PSD, Radu Cristescu are o casă de vacanţă în America Centrală, pe care a obţinut-o prin cumpărare în 2018 şi deţine un ceas în valoare de 9.000 de euro. El susţine că n-are conturi, n-are datorii, iar veniturile realizate anul trecut au fost în valoare de 1.462 de lei de la o societate privată şi indemnizaţia de parlamentar de 4.171 de lei.

Ce averi au deputaţii UDMR?

Deputatul UDMR, Magyar Lorand are un teren agricol la Urziceni, un teren intravilan şi o casă de locuit în municipiul Satu Mare. Toate cumpărate în 2019, respectiv 2021, iar în 2002, deputatul şi-a cumpărat un autoturism. El a acordat un împrumut în valoare de 112.500 de lei unei cooperative agricole şi are datorii în valoare totală de 746.149 de lei. Anul trecut a încasat de la Camera Deputaţilor venituri totale în valoare de 131.412 lei şi 220 de lei din contractul de arendare. În plus, UDMR i-a restituit finanţarea campaniei electorale în valoare de 80.000 de lei.

Deputatul UDMR, Nagy Szabolcs are un teren intravilan, o casă de locuit în Odoreu, două maşini, trei depozite bancare în valoare totală de 23.500 de lei, un cont curent de 10.213 lei şi un cont de economie pentru educaţie în valoare de 18.200 de lei. Deputatul UDMR are datorii în valoare totală de 130.000 lei.
Anul trecut a realizat venituri de la Consiliul Judeţean în valoare totală de 118.687 de lei, indemnizaţia de parlamentar de 4.600 de lei, iar soţia a încasat venituri 74.688 de lei de la Filarmonica Dinu Lipatti. În plus, soţia deputatului a încasat dividente în valoare de 19.050 de lei şi 6.300 venituri în calitate de persoană fizică autorizată.

Deputatul USR PLUS Radu Panait are acţiuni în valoare de aproape 400.000 lei şi peste 550.000 de dolari

Preşedintele USR PLUS Satu Mare, deputatul Radu Panait are cinci terenuri intravilane, trei case de vacanţă (două în municipiu şi una la Potău), un autoturism, conturi în valoare totală de aproape 270.000 de lei, 33.260 de euro şi peste 19.000 de USD. Are o “colecţie chitări” în valoare de 1.000 de euro.

De asemenea, deputatul are acţiuni la mai multe societăţi în valoare totală de peste 395.000 de lei şi 578.977 de USD. A împrumutat USR în cele două campanii cu 293.500 de lei. Un alt împrumut anonimizat este de 40.000 de lei.

La capitolul venituri, preşedintele USR PLUS Satu Mare a încasat 15.888 de lei din salariul de la propria societate, 4.635 de lei de la Camera Deputaţilor, 476.280 de lei dividente şi 231.079 lei – c]ştiguri la bursă. Soţia a încasat în 2020 venituri salariale în valoare totală de 15.888 de lei.

Averile senatorilor sătmăreni

Senatorul UDMR Lorand Turos nu are terenuri, nici case, în schimb are un autoturism şi o motocicletă. Mai are un card de credit în valoare de 39.000 de lei, 52.000 de lei în cont, 3.474 de forinţi într-un alt cont şi fonduri de investiţii în valoare de 612 de lei. Senatorul UDMR a acordat trei împrumuturi în valoare totală de peste 665.000 de lei. De asemenea are acţiuni la trei societăţi în valoare totală de 435.649 de lei. Anul trecut a încasat de la Senat un venit în valoare de 132.325 de lei, iar din dividende 621.000 de lei.

Senatorul USR PLUS, Alexandru Zob are patru terenuri (două intravilane, unul agricol şi unul la alte categorii), o casă de locuit, un apartament şi un spaţiu comercial. La capitolul bunuri mobile are trecută o motocicletă. În cele două conturi are 128.335 de lei, iar din salariu a realizat venituri de 23.827 de lei de la o societate comercială, de la alta 3.964, iar de la a treia 1.653 de lei. De la Primăria Negreşti-Oaş a încasat indemnizaţie de consilier local de 730 de lei, iar de la Senat 4.161 de lei. Soţia a realizat venituri în valoare totală 29.295de lei de la cel trei societăţi la care a lucrat şi senatorul. În plus, senatorul declară un venit de 144.000 de lei din chirie.

7 comentarii

  1. Stimate d-le. Dac Bulibas, m-a bucur că va sensibilizat starea gravă si dureroasă la care am fost condamnat de organe locale cu atribuții de a ajuta vârstnici și handicapați, la 86 ani, m-a confrunt cu grave probleme de sănătate, din scaun rulant am fost țintuit la pat. Este greu să relatez zecile de petiții și strigătul de durere și suferință, oameni lui Dragnea m-au luat toate sursele de existență și viată, pensia, medicamente, îngrijitor la domiciliu, este de neconceput ca viața celor în suferință s-a fie condiționată de conflictele politice, am cerut ajutor tuturor celor care puteau ajuta, la rugămințile mele au răspuns, președinția țări, poliția și R. Cristescu, care m-iau salvat viața, revin nu alimente s-a oferit sa îmi aducă ci sa-mi facă cumpărături, am evita, n-am avut bani să plătesc. le mulțumesc tuturor, profilul moral, bunul simț, cinstea și omenia, nu fac politică.

  2. Sunt importante averile acestor trantori ai societatii deoarece le-au obtinut in mod nemeritat si asta pt. ca nu au muncit pt. bunastarea societatii/natiunii pt. banii/veniturile/salariile pe care si-au stabilit si au primit !. Acestia sunt dusmanii tarii si natiunii in ceea ce fac ,pt. modul in care se comporta. Pt. cei ca @valeriu grigor pt. care imi pare foarte rau ca au ajuns in situatia in care au ajuns , acesti derbedei ai neamului ar putea sa faca mult mai mult decat sa le ofera prin secretara o punga cu alimente !!!. Oferirea de alimente din partea secretarei de cabinet a lui Radu Cristescu este o umilire la adresa acestui comentator/cetatean si nimic mai mult. Oferirea de alimente si produse ( acum mai nou ofera minciuni electorale … ) au facut si in campaniile electorale pt. a obtine voturile cetatenilor dupa care Nemernicii s-au imbogatit pe cand cetatenii onesti, cinstiti si corecti au saracit !. Si asta pt. ca i-ati tolerat matrapazlacurile , ati lasat si acceptati sa-si bata joc de voi si nu i-ati alungat cu batele asa cum ar merita !!!. Acum asteptati ca mamaliga in oala dar vine iarna iar salariile majoritatii o sa merga pe plata facturilor de energie si gaze, nu veti mai avea din ce trai, o sa va imprumutati iar la sfarsit o sa ajungeti sub podul Somesului pt. ca o sa fiti executati silit din cauza datoriilor acumulate !!!. Cum de acceptai sa sa vi se impuna sa platiti cel mai scump curent electric din UE ???…..Cum de acceptati sa va minta cu nerusinare cei din guvern si presedintele in continuare ?….Cum puteti accepta ca unii sa fie mai speciali decat ceilalti ????. Voi nu munciti cinstit pt. salariile voastre ? , sau castigati bani nemeritat ca nemernicii rebutari alesi din parlamentul romaniei ?….

  3. Pentru noi sătmăreni , nu chiar averile lor sun importante, ci felul cum luptă în calitatea lor de aleși pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă populația județului. Pe lângă rezultata excepționale ,obținute de organele locale și județene, cu mari eforturi, în prezent ne confruntăm cu acte de corupție, neglijență, falsuri, abuzuri, crimă organizată, sunt victimă, pensionar handicapat în scaun rulant de 3 ani, singur, am vârsta de 86 ani, am suferi mare șantaj. pensie reținută abuziv, obligat la plata 11.354 lei cu acte false , taxe și impozit pe an fiscal 2021, am cerut ajutor domnilor, singurul Radu Cristescu a intervenit, secretara de cabinet a dorit s-am aducă alimente, mulțumesc.

  4. Noroc mare pe unii; să poți să strângi atâta avere in doi ,trei ani !!!???Pe lângă noroc trebuie să fii și capabil ,așa că ferice de noi sătmărenii că în scurt timp o să fim un EL DORADO al Romaniei cu așa aleși .

1 trackback / pingback

  1. Declaraţii De Avere: Cel Mai Bogat Parlamentar Pare Să Fie Radu Panait, Iar Cel Mai Sărac – Radu Cristescu » News Mag

Lasă un răspuns

Connect with