Image 1
Image 2

Zilele Partium: 150 de manifestări culturale în 13 locaţii din Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Începând de duminică, timp de 8 zile vor avea loc acţiuni culturale maghiare. Luni este aşteptat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR

În fiecare an, şirul de manifestări dedicate Zilelor Culturale Partium la Satu Mare se împleteşte cu sărbătoarea Sfântului Rege Ştefan, ziua Naţională a Ungariei.

Ziua începe de fiecare dată cu o slujbă arhierească oficiată la Catedrala Romano-Catolică din municipiu, deoarece Sfântul Ştefan a fost ales principalul patron ceresc al Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare. El a creştinat poporul maghiar şi a fondat primul stat maghiar creştin în Europa Centrală. Ştefan I a fost canonizat în 1083 de Papa Grigore al VII-lea ca sfânt al Bisericii Catolice, iar în anul 2000 a fost canonizat şi de Biserica Ortodoxă, devenind astfel primul sfânt comun al celor două biserici după Marea Schismă.

Depunerea de coroane a fost condusă de Szőcs Péter

Duminică, 20 august, evenimentul a fost sărbătorit solemn, iar după Sfânta Liturghie oficiată de PSSa Eugen Schönberger au fost depuse coroane şi flori la statuia Sfântului Ştefan, aflată la intrarea catedralei. Depunerea de coroane a fost condusă de Szőcs Péter, fiind prezent aici în calitate de preşedinte al Cercului Sfântul Ştefan precum şi al Fundaţiei Identitas, organizatorul principal al Zilelor Partium. Prima coroană a fost depusă de Excelenţa Sa episcopul Schönberger şi preoţii diecezei, urmat apoi de parlamentarii şi edilii maghiari ai municipiului şi judeţului, reprezentanţii partidelor politice ale acestei etnii, ale cultelor, ale unor instituţii şi organizaţii, precum şi de toţi cei care au dorit să aducă un omagiu Sfântului Ştefan.

Primarul municipiului Kereskényi Gábor a declarat: “Regele Sfântul Ştefan a clădit statul pe o fundaţe sigură: creştinismul. Acum după mai mult de 1000 de ani este responsabilitatea noastră să apărăm valorile creştine în această Europă “deschisă”.

Şirul programelor culturale s-a deschis cu un spectacol destinat copiilor: “Preafrumoasa dominşoară Fir de Trestie” la  Teatrul de Nord, iar în cursul zilei de deschidere rulează cu casa închisă piesa de teatru având în rol principal pe actriţa Eszenyi Eniko, prima zi fiind încheiată cu concertul deosebit al Bohem Ragtime Jazz Band.

Modificări de locaţii

Ediţia din acest an a Zilelor Culturale Partium îi aşteaptă pe toţi sătmărenii şi nu numai, în periada 20-27 august cu o mare varietate de programe. În cele 8 zile ale suitei de manifestări desfăşurată pe 5 scene, organizatorii au pregătit peste 150 de evenimente printre care concerte, spectacole de teatru, expoziţii, lansări de carte. Acestea vor avea loc în 13 locaţii din municipiul Satu Mare: Teatrul de Nord, Filarmonică, Muzeul Judeţean, Turnul Pompierilor, Catedrala Romano-Catolică, Palatul Episcopal, Biserica cu lanţuri, Liceul Teologic Reformat, Centrul Nou, Grădina Romei dar şi trei localuri din municipiu. La evenimente sunt aşteptaţi aproape 70 de mii de vizitatori.

După ce organizatorii Zilelor Culturale Partium au anunţat că în vederea evitării supraaglomerării traficului în oraş, scena şi toate manifestările ce urmau să se desfăşoare pe strada 1 Decembrie 1918 au fost mutate în curtea Liceului Teologic Reformat, vineri s-a anunţat o nouă modificare. Ţinând cont de avertizările meteorologilor, care, pe duminică seara şi pe luni anunţă precipitaţii abundente în zona noastră, temporar, locaţia se va muta în sala mare a Filarmonicii Dinu Lipatti.

Luni, 21 august, din cauza predicţiilor meteo, scena de la Turnul Pompierilor se va muta la Teatrul de Nord, unde, de la ora 11 va avea loc spectacolul Teatrului de Păpuși Vojtina din Debrețin – János cel Norocos, sau cele trei fire de păr de aur ale dracului. La ora 19.00, tot la Teatrul de Nord Satu Mare: Sex, drogs, gods & rock n roll.- spectacol cu publicul pe scenă, prezentat de Teatrul Aradi Kamaraszínház.

Organizatorii speră că programele de seară nu vor mai fi afectate de situaţia meteo, de la ora 18.00 fiid posibilă organizarea Turneului memorial de fotbal Romász János. La ora 17.00, la Biserica cu Lanțuri va avea loc o prelegere istorică „Poporul cerbului de aur”, iar la ora 21.00, pe scena din curtea Liceului Teologic Reformat, concert Ocho Macho.

Eventualele modificări ce pot interveni, pot fi urmărite în continuare pe site-ul evenimentlui www.partiuminapok.ro, respectiv pe pagina de Facebook, sau prin aplicaţia FestivApp.

Afterparty la Terasa Yoda Yoga

O noutate a ediţiei din acest an a Zilelor Maghiare Partium o reprezintă concertele zilnice cu caracter afterparty organizate la terasa Yoda Yoga Fun&Grill din Satu Mare. Aşadar, după ce a luat sfârşit chiar şi ultimul eveniment al zilei, dar mai eşti plin cu energie, îţi vei putea îndrepta paşii spre singura terasă potrivită din oraş pe care o poţi găsi pe strada Aurel Vlaicu nr. 107/a, în spatele benzinăriei Mol. Poţi găsi aici o mare varietate de băuturi pe care le poţi consuma într-o ambianţă cu totul specială.

Mai mult, în seara zilei de miercuri, 23 august, începând cu ora 23.00, responsabilul pentru muzică şi voie bună va fi Pumi, actorul Trupei Harag György care şi-a demonstrat deja abilităţile în cadrul Electric Swing Party organizat la începutul lunii iunie.

O zi mai târziu, pe data de 24 august, de la ora 23.30, tot aici pe terasa Yoda Yoga, va fi invitat cel mai renumit Dj din Ungaria, anume pe Dj. Budai. Este un adevărat pionier al muzicii techno şi funky techno, respectiv fondatorul revistei FreeE. Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai muzicii dance electronice din Ungaria, iar activitatea sa este atât de variată, încât este imposibil de rezumat în doar câteva cuvinte. Aşadar, pe durata Zilelor Maghiare Partium, în fiecare seară, afterparty la Yoda!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with