Image 1
Image 2

Zilele Culturale Poesis, cea mai importantă manifestare literară din judeţ

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Iată că parcurgem săptămâna în care, la Satu Mare, devenit vremelnic capitala poeziei, se desfăşoară o suită de manifestări reunite sub genericul Zilele Culturale Poesis – ediţia a XXVI-a. Cifra în sine este una remarcabilă, în condiţiile în care, de la prima ediţie a acestei sărbători literare care polarizează energii creatoare din ţară şi din străinătate, erau exprimate păreri/ opinii potrivit cărora manifestarea culturală nu va rezista în timp. Spre bucuria organizatorilor, supoziţiile privind apariţia revistei cu acelaşi nume au fost infirmate. Au trecut chiar 28 de ani de la lansarea primului număr al revistei Poesis la Satu Mare, timp în care publicaţia a câştigat prestanţă şi notorietate.

Dovada aprecierii de care se bucură această revistă literară, care începând cu numărul care o să fie lansat azi şi-a lărgit aria de cuprindere, devenind din publicaţie de poezie şi una de artă, o reprezintă prezenţa la Satu Mare a unor nume mari din cultura românească şi internaţională. S-au acordat o serie de premii pe diverse secţiuni, s-au decernat titluri de Doctor Honoris Causa ale Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, Filiala Satu Mare, s-au lansat cărţi ş.a. Nu ne-am propus a face o enumerare a numelor oamenilor de cultură care au poposit la Satu Mare la ediţiile anterioare ale manifestării, dar menţionăm totuşi faptul că toţi preşedinţii Uniunii Scriitorilor din România de după 1989 au fost oaspeţi ai Sătmarului, implicit ai Zilelor Culturale Poesis. Şi în acest an, mai exact la cea de a XXVI-a ediţie a manifestării culturale, participă zeci de scriitori din ţară şi din străinătate.

Lista invitaţilor

Printre primi care au sosit la Satu Mare în cursul după amiezii de joi îi menţionăm pe: Eugen Negrici, critic literar, profesor universitar, Bucureşti; Ioan Groşan, scriitor, Muzeul Literaturii Române, Bucureşti; Cassian Maria Spiridon, poet, director revista “Convorbiri Literare”, Iaşi; Gellu Dorian, poet, redactor şef revista “Hyperion”, Botoşani; Ioan Moldovan, poet, redactor şef revista “Familia”, Oradea; Mircea Muthu, critic literar, prof. univ. Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca; Claudiu Komartin, poet, Bucureşti; Robert Şerban, poet, Timişoara; George Vasile Dâncu, scriitor, editor, Cluj-Napoca; Ileana Mălăncioiu, poetă, Bucureşti; Liviu Ioan Stoiciu, poet, revista “Viaţa Românească”; Doina Stoiciu, prozatoare, Bucureşti; Ioan Baba, poet, Serbia; Nedeljko Terzic, poet, Serbia; Adrian Alui Gheorghe, poet, redactor şef revista “Conta”, Piatra Neamţ; Ioana Diaconescu, poetă, Bucureşti; Olah Andras, scriitor, Ungaria; Nicolae Corlat, poet, Botoşani; Dumitru Necşanu, poet, Botoşani; Viorel Mureşan, poet, Jibou; Daniel Săuca, redactor şef revista “Caiete Silvane”, Zalău; Octavian Doclin, redactor şef revista “Reflex”, Reşiţa; Emanuela Ilie, scriitoare, Caraş-Severin; Jean Poncet, poet, Franţa; Kocsis Francisco, scriitor, revista “Vatra”, Târgu Mureş; Ioan Barbu, scriitor, Râmnicu Vâlcea; “Ana Pop Sârbu”, poetă, Timişoara; Pavel Şuşară, critic de artă, Bucureşti ş.a. Ceilalţi invitaţi sosesc în cursul dimineţii de vineri.

Ediţia a XXVI-a se bucură de un program diversificat. Pe lângă scriitorii invitaţi, pentru promovarea judeţului Satu Mare, s-a organizat şi un concurs judeţean de pălincă. De asemenea, manifestările culturale nu s-au limitat la municipiul Satu Mare. Sâmbătă, 16 septembrie, delegaţia de scriitori va vizita Complexul muzeal Ady Endre şi municipiul Carei. În cursul zilei de duminică, 17 septembrie, scriitorii vor pleca spre Ţara Oaşului.

Ca un element inedit, premierea celor mai valoroase probe de pălincă se va face în prezenţa scriitorilor. Va avea loc şi o degustare de pălincă.

Deschiderea oficială a avut loc vineri, 15 septembrie, la Poesis.

2 comentarii

  1. Ati dezvelit la Sarvazel o placa pentru Dorin Salajan PE ASCUNS! nu la sfarsit de saptamana sa poata veni fiecare fiu al satului si rudenir de sange!
    Noi rudeniile lui din Carei si Beclean nu am fost anuntati de primarie ca sa putem participa! Ce fel de eveniment e cel care se face pe ascuns in timpul saptamanii si nu la o sarbatoare a fiilor satului?

Lasă un răspuns

Connect with