Image 1
Image 2

Zgonea, trimis în judecată pentru trafic de influență

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat, anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, procurorii DNA.

 

„În perioada cu iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a lui Dobrică Dumitru”, conform DNA.

Ulterior, arată sursa citată, Valeriu Zgonea ar fi primit de la Dobrică contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna, în cuantum total de 62.143 lei.

Procurorii au pus sechestru în acest dosar pe bunuri în valoare de 62.143 lei, notează Mediafax.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi judecat de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with