Image 1
Image 2
Ciornă automată

WWF România: Pădurile au nevoie de 1,6 mld. euro dacă vrem să scăpăm de tăierile ilegale

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Pădurile României au nevoie de 1,6 miliarde de euro, dacă vrem să scăpăm de tăierile ilegale, căci, fără bani, orice idee de protecţie este doar un vis frumos şi orice strategie rămâne fără nicio putere. În realitate, acestea riscă să primească doar 114 milioane de euro pentru următorii 10 ani prin Planul Naţional Strategic (PNS), adică de 14 ori mai puţin decât avem nevoie”, avertizează Radu Melu, managerul naţional al Departamentului de păduri din cadrul WWF România, organizatie de mediu care a organizat pe 9 februarie “Maratonul nepasarii”.

“Decizia de alocare a fondurilor europene din cadrul PNS este una politică şi depinde de mai multe ministere – a spus acesta. Reforma care se impune pentru gestionarea durabilă a pădurilor are nevoie de resurse. Viitorul acestora este un subiect care ne afectează pe toţi. Decizia este acum la nivel de Guvern. Este momentul ca acesta să demonstreze că pădurile nu sunt doar un subiect de campanie electorală, ci şi unul de importanţă strategică”.

Activiştii de mediu susţin că România se află pe ultima sută de metri, în condiţiile în care împărţirea fondurilor europene în cadrul Planului Naţional Strategic (PNS) se finalizează în aceste zile.

Ciornă automată

1 comentariu

  1. Bani pt. a opri taierile ilegale,… Serios ????. Eu am alte solutii mult mai eficiente si mult mai ieftine , anume : Pedeapsa cu moartea pt. marii hoti de paduri ( capii mafiotilor ) iar pt. cei mici ( prinsi pe teren pe fapta) cel putin 10 ani de puscarie executorie cu munca zilnica obligatorie in plantat paduri !. Prinderea acestora ar cadea in sarcina jandarmeriei si SRI ( serviciului de securitate) care sunt platiti de la Bugetul de stat !.

Lasă un răspuns

Connect with