Asculta acest articolUn lucru extrem de simplu pe care nu îl înțeleg partidele de sorginte liberală și creștin democrată este că au reușit să fărâmițeze voturile electoratului cu opțiuni de dreapta. Sunt trei partide mari și late care se adresează aceluiași segment al populației. PNL are pretenția că este singura forță politică de dreapta. ALDE se crede singurul și autenticul partid liberal. PMP nici nu concepe că nu este veritabilul partid popular din România. Nu se poate trece peste PNȚCD atunci când se trec în revistă formațiunile politice care sunt înscrise în curentele politce europene cu acte în regulă. Chiar și UDMR este un partid de dreapta. Tot cu acte europene în regulă. Trecând peste partidele mai mici, toate cu pretenții că reprezintă dreapta, se ajunge la independenții, care fără excepții, toți se cred de dreapta. Li se acrește alegătorilor de atâta dreaptă.
Cât de autentic de dreapta sunt programele prezentate de candidații PNL, ALDE, PMP, PN|CD etc. rămâne de văzut. Realitatea este că toate partidele acestea sunt noi, conduse de lideri reșapați. Încă nu se știe ce a rezultat din fuziunea PNL-PDL. Nu se știe cât “liberalism” a mai rămas în ALDE după cumetria cu iz de incest cu PSD. Cât din spiritul vechiului PD sau PNL a pătruns în PMP? Mai este PN|CD partidul pe care l-a gândit Corneliu Coposu, ca să nu mergem mai departe până la Iuliu Maniu? Sunt întrebări care nu se pun în mod deschis, nu se poartă dezbateri publice pe aceste teme, dar populația simte că ceva nu este în regulă cu ele. Când Vasile Blaga rostește “PNL” sau Brătianu parcă îi tremură limba în gură. Când Tăriceanu afirmă că ALDE este singurul partid liberal nimeni nu-l poate lua în serios. Traian Băsescu vorbește mai puțin despre PMP, dar știe foarte bine că PMP este el însuși și atât.
Adunate strict după aritmetica de clasa a treia, partidele de dreapta cumulează, în sondaje, un procent mult peste PSD. Ceea ce înseamnă că se impune unificarea partidelor de dreapta. Le place sau nu politicienilor, electoratul se polarizează pe stânga și pe dreapta. Când nu este posibil, cum se întâmplă și acum, apar formațiunile extremiste. Terenul este propice partidelor naționaliste atunci când partidele democratice sunt slabe. Cum s-a întâmplat la algerile din 2000 când PRM a câștigat aproape 25% din voturi, iar Corneliu Vadim Tudor a ajuns în turul doi al prezidențialelor, facilitându-i victoria lui Ion Iliescu.
Faptul că PSD este singurul partid de stânga, cu unu-două partide de buzunar, nesemnificative în economia votului, demonstrează că în general românii nu sunt atrași de social democrație. PSD este acoperit de un adevărat blindaj, ca o carapace de broască țestoasă din care, din când în când, scoate capul ca să vadă unde mai pot fi împărțite ajutoare sociale pentru a-și păstra intact electoratul. Când se află la guvernare dă cu o mână, iar când se află opoziție împarte promisiuni cu două mâini. Nu este ușor să te lupți cu un partid-beton ca PSD. Dreapta divizată în nici nu se știe câte bucăți, crede că este îndreptățită să ceară voturile alegătorilor pentru că are programe mai realiste. În schimb uită să le prezinte, uită că întâi ar trebui să se adune la un loc fracțiunile mai importante pentru ca, împreună, să poată oferi o alternativă la PSD. Despre asta este vorba, la urma urmei. Ce are de câștigat alegătorul dacă votează PNL, ALDE, PMP, PN|CD dacă aceste partide sunt ele însele în competiție? Oferta de dreapta este prea dispersată ca să inducă încrederea alegătorilor. Fărâmițarea dreptei înseamnă fărâmițarea voturilor și nimic altceva.
