Image 1
Image 2

Vladimirescu (Mastercard România): Bugetul României pierde anual o treime din TVA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Capacitatea României de a colecta mai mult TVA nu creşte la fel de mult ca în alte ţări, iar datele oficiale ale Comisiei Europene arată că bugetul ţării pierde anual o treime din neîncasarea TVA, a declarat Cosmin Vladimirescu, country manager Mastercard România, la prima ediţie a evenimentului Ziua Naţională a Comerţului Electronic.

“Am făcut nişte studii şi am vrut să analizăm impactul plăţilor electronice şi creşterea gradului de fiscalizare. Avem o problemă cu deficitul de încasare pe TVA. Nu e o problemă nouă. Întotdeauna am avut-o. Suntem pe un trend uşor ascendent. Din păcate, capacitatea noastră de a colecta mai mult TVA nu creşte la fel de mult cum se întâmplă în alte ţări, drept pentru care rămânem la coada clasamentului. În 2018, economia gri din România însemna cam 27,6% din PIB. Conform raportului Comisiei Europene privind deficitul de încasare a TVA, bugetul României pierde anual o treime din TVA. Deci, gradul de colectare la nivel local, ca pondere în PIB, a fost în 2018 de 26%, penultimul loc în Europa. După noi cred că sunt doar bulgarii. Având în vedere deficitul bugetar prognozat pentru România până la finalul acestui an, majoritatea eforturilor pentru compensarea aceasta a golurilor şi finanţarea cheltuielilor nu e soluţie pe termen mediu şi lung, în contextul în care contribuabilii au nevoie acum, mai mult ca oricând, de stimulente”, a explicat şeful Mastercard România.

Acesta a adăugat că, pentru remedierea situaţiei actuale, una dintre soluţii ar fi implementarea Legii cashback şi acordarea prestaţiilor şi beneficiilor sociale pe carduri prepaid, măsuri care au dat rezultate foarte bune în state precum Polonia, Italia sau Grecia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with