Image 1
Image 2

Viktor Orban a câștigat triumfal alegerile parlamentare din Ungaria

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Partidul său, FIDESZ, a obținut aproape jumătate din voturi și două treimi din mandate

Viktor Orban iese învingător după victoria zdrobitoare a partidului său naţional-conservator în alegerile legislative ungare, care-i va oferi al treilea mandat consecutiv.

Succesul celui mai controversat conducător din Europa este fără drept de apel, potrivit rezultatelor aproape definitive. Partidul Fidesz, pe care l-a fondat în 1988, obţine 48,8% din voturile exprimate – un scor mai bun ca în urmă cu patru ani. El devansează cu aproape 30 de puncte procentuale formaţiunea Jobbik (extremă dreapta), care a abandonat retorica xenofobă în faţa plusării naţionaliste a Guvernului.

Prezența la vot: 69,2%

Printr-o mobilizare a alegătorilor în mod clar în creştere (69,2%), premierul în exerciţiu a avut emoţii până la sfârşit, însă tabăra sa urmează să obţină 133 din cele 199 de mandate în Parlamentul ungar – adică o ”supermajoritate” de două treimi, ca în 2010 şi 2014, care-i permite o aprobare prin vot a unor modificări constituţionale.

Liderul în vârstă de 54 de ani, autorul unor diatribe contra ”invaziei migratorii”, multiculturalismului şi unei presupuse ingerinţe a ”Bruxellesului”, încarnează o dreaptă europeană fără complexe şi constituie o bătaie de cap pentru o parte a statelor membre, care-i reproşează lipsa de solidaritate în primirea refugiaţilor.

Aflat la conducerea unei ţări cu mai puţin de zece milioane de locuitori, Viktor Orban este totodată un model al dreptei identitare de pe continent, care a văzut în realegerea sa un nou simbol al liniilor de fractură care străbat UE.

Dreapta naționalistă europeană îl felicită pe Orban

”Inversarea valorilor şi imigraţia în masă promovată de UE sunt din nou respinse”, şi-a exprimat satisfacţia conducătoarea Frontului Naţional francez Marine le Pen, un ecou al felicitărilor din partea liderului opoziţiei din Olanda, deputatul antiislam Geert Wilders, un vizitator regulat al lui Orban la Budapesta.

Beatrix von Storch, o deputată din Partidul Alianţa pentru Germania (AfD, naţionalist, eurosceptic), a salutat ”o zi mizerabilă pentru UE, o zi bună pentru Europa”, la fel ca deputatul britanic pro-Brexit Nigel Farage, care l-a catalogat pe Viktor Orban, pe Twitter, drept ”cel mai rău coşmar al UE”, ale cărei ”diktate” sunt denunţate de aceşti suveranişti.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a fost unul dintre puţinii lideri europeni care l-au felicitat luni pe omologul său ungar, aliatul cel mai apropiat al conservatorilor aflaţi la putere la Varşovia. În afară de axa formată cu vecinii săi din Europa Centrală, Viktor Orban a afirmat în campanie că vrea să colaboreze cu Italia şi Austria la o alianţă de ţări ostile imigraţiei musulmane.

FIDESZ înăsprește regimul

Fidesz este acuzat că a pus căluş, din 2010, multor instituţii şi contraputeri din ţară – precum presa şi justiţia -, dar şi economiei şi culturii, în deplină legalitate, cu ajutorul supermajorităţii sale în Parlament. Înainte de alegeri, premierul în exerciţiu a spus că vrea să ia măsuri ”morale, politice şi juridice” contra adversarilor săi, în urma alegerilor legislative. El a dat totodată asigurări că dispune de o listă de 2.000 de persoane plătite să răstoarne Guvernul.

Un nou pachet de măsuri, prevăzut după alegerile legislative, vizează să taxeze ONG-urile ”care susţin imigraţia”, un concept vag.

Denunţând dezintegrarea serviciilor publice de sănătate, emigraţia tinerilor, practici îndoielnice şi clientelismul cercurilor puterii, stânga şi liberalii nu au apărut ca nişte alternative credibile, în pofida unei uşoare majorităţi de alegători care s-au declarat, în anchete de opinie, sătui de liderii lor politici.

5 comentarii

  1. “Spalare “…de…” pe creier se face in Rom. care se prabuseste pe zi ce trece. Peste 100 de ani n-o sa mai existati daca acceptati imigranti de alta cultura si religie. De ce nu se impart imigranti si catre SUA, Canada, Australia nu-si pune nimeni intrebarea ?. De ce numai in Europa ?. Evreul maghiar Soros Gyorgy urmareste distrugerea culturii si civilizatiei Europei ! ( un fel de decontare de conturi ….). Inca bine ca mai exista inca conducatori ca Orban Viktor care apara valorile europene.

Lasă un răspuns