Asculta acest articolNoi şi nu prea, sistemele de alianţe puse la cale în înaintea alegerilor parlamentare dau măsura compromisurilor care sunt dispuşi liderii politici să le facă. Ideologiile, doctrinele şi după ele principiile, sunt vânturate la simpozioane sau fac deliciul presei în urma unor declaraţii sforăitoare. Dincolo de ele nu sunt decât interese, de toate felurile. La loc de frunte se află “interesul naţional”, urmat îndeaproape de “interesul de partid”. În numele lor pot face alianţe toată lumea cu toată lumea.
Prin urmare nu trebuie să ne mire că Traian Băsescu şi-a putea trage partidul în ograda PSD. Nici că Tariceanu ar putea trece cu inima sus de partea PNL. Motive , scuze, se găsesc din plin. Traian Băsescu ar putea argumenta că merge spre PSD pentru că preşedintele Iohannis, susţinut de PNL, tolerează, şi chiar înurajează, abuzurile instituţiilor de forţă. În ultima vreme fostul preşedinte atacă pe faţă oameni din fruntea DNA şi SRI. A pornit o adevărată campanie împotriva acestora, folosindu-se de informaţiile care îi stăteau la dispoziţie în timpul ce era preşedinte.
Călin Popescu Tăriceanu, prins în plasa justiţiei, decât să rămână în opoziţie alături de PSD, ar face pasul spre PNL. Ceea ce i-ar asigura o oarecare siguranţă. Faptul că acum le cere parlamentarilor să demisioneze în bloc nu este decât un bluf. Ce anticipate vrei să provoci înainte cu două luni de alegerile la timp? Partide precum ALDE, PMP şi UDMR nu au ce căuta în opoziţie. Partidele mici, aşchiile rupte din formaţiuni mai mari, au rolul de a completa o majoritate. Fiind la guvernare nu au nicio responsabilitate, UDMR şi UNPR de exemplu erau în guvernul când s-au tăiat salariile, dar ele nu au fost sancţionate de electorat la vot. Nici măcar nu le-a reproşat cineva măsura luată cu ajutorul lor nemijlocit. Nu vor avea nimic de pierdut niciunul dintre ele dacă vor accepta să intre la guvernare cu PNL sau PSD. Pentru ele este totuna. Sigur că nu vor să recunoască. În preajma campaniei electorale ele se înfoaie ca nişte păuni, mândre de doctrina lor. ALDE pretinde nici mai mult nici mai puţin că este singurul şi adevăratul partid liberal. PMP măcar are decenţa de a nu pretinde că este singurul şi adevăratul partid de dreapta.
Reconfigurarea alianţelor nu este în totallitate la îndemâna partidelor. Un rol esenţial, dacă nu cumva determinant, îl are preşedintele. Traian Băsescu, dar şi Ion Iliescu, şi-au instalat partidele din care au provenit la guvernare datorită abilităţii lor. Klaus Iohannis este la început şi experienţa lui pare că nu-i va permite să-şi facă o echipă, un guvern al lui. Faptul că a reuşit să-l determine pe Victor Ponta să demisioneze ne arată că omul este mai hotărât decât lasă să se vadă.
Evenimentele internaţionale îi vor permite preşedintelui Iohannis să-şi formeze echipa. Instabilitatea din Turcia, ameninţarea terorismului, iminenţa crizelor întăresc statutul şefilor de stat. Responsabilităţile lor cresc, Ca şef al insitutţiilor de securitate, ca garant al funcţionării instituţiilor democratice, şeful de stat în condiţii speciale are, cel puţin simbolic, prerogative lărgite. Când lumea fierbe nici un preşedinte care are dreptul de a desemna persoana cu formarea guvernului nu va face greşeala de a le permite adversarilor polici să acceadă la guvernare.
Din această perspectivă, şansele PSD a a veni la guvernare după alegerile parlamentare par să scadă. Ar fi o problemă dacă PSD şi ALDE ar obţine peste 50% din voturi. Într-o astfel de situaţie preşedintele ar fi obligat să numească un premier din partea majorităţii.
