Asculta acest articolAdevărată sau falsă, s-a încetățenit ideea că pe timpul pandemiei s-ar fi reîntors în țară cei care nu aveau un loc de muncă stabil, nu aveau contracte de muncă. În parte, cel puțin în ceea ce privește lumea interlopă, este adevărat.
Totuși, felul în care vor fi primiți la intrarea în țară cei care au continuat să muncească și pe perioada pandemiei poate influența opțiunile de vot la alegerile din 27 septembrie.
Dacă la punctele de trecere a frontierei se vor forma cozi kilometrice, dacă se va reintroduce obligativitatea izolării la domiciliu sau carantinarea, PNL va avea o problemă, o mare problemă.
Concediile reprezintă o perioadă distinctă în viața multora. PSD, stânga în general, a valorificat electoral zilele libere, minivacanțele, concediile, timpul liber.
Partidele de dreapta, susținătoare ale marelui capital, sunt mai puțin preocupate de zilele libere, lucru care se răsfrânge și asupra capitalului electoral ceva mai restrâns.
Lunile de vară sunt destinate concediilor, distracțiilor. Stabilirea datei alegerilor locale la sfârșitul lunii septembrie transformă lunile iulie și august din luni de relaxare într-o tensionată perioadă de precampanie electorală.
Cum se raportează la aceste luni guvernul și cum se raportează opoziția?
În mod logic, starea de alertă ar trebui să se întindă până la găsirea unui antidot Covid-19.
Sunt arhisuficiente date care să demonstreze fără dubiu că pandemia există, că provoacă moartea, că niciun sistem de sănătate din lume nu-i poate face față în cazul răspândirii în masă a noului coronavirus.
Fiind un an electoral, în România starea de alertă, sau chiar declararea stării de urgență, capătă valențe politice. Guvernul PNL este acuzat că are tot interesul să prelungească starea de alertă pentru a scăpa de moțiunea de cenzură cu care este amenințat de PSD.
Să presupunem că PSD are dreptate și că numărul infectărilor zilnice nu este de 300-400 de persoane, ci este de 100-200 de persoane.
În ce fel își poate asuma PSD responsabilitatea în cazul în care, la presiunea opoziției, guvernul Orban ar renunța la starea de alertă? În niciun fel. În orice situație, fie că pandemia va fi ținută sub control și se va trece cu bine sau rău peste această perioadă, responsabilitatea îi revine în întregime guvernului în funcție.
Măsurile de relaxare, ca și restricțiile sunt diferite de la o țară la alta. În țările în care cetățenii sunt mai disciplinați pot fi luate mai multe măsuri de relaxare. Nu este cazul populației din România.
Se poate constata acest lucru comparând modul în care se comportă românii care pleacă pe plajele din Grecia și cei care au ales stațiunile de la Marea Neagră.
În Germania un cetățean român se conformează regulilor, în țară sare peste lege. Oricât de mult timp petrec în străinătate, românii întorși în țară parcă sunt și mai indisciplinați decât au fost înainte de a pleca.
Există și o anumită superioritate, vizibilă în lunile de vară după numărul crescut de accidentele de circulație în lunile iulie-august.
Dar nu din acest punct de vedere trebuie judecați toți românii care lucrează în străinătate. Odată cu revenirea în țară, ei pot aduce un plus de civilizație și de cultură politică. Nu întâmplător diaspora votează cu predilecție candidații prezidențiali de dreapta. Traian Băsescu a primit voturile decisive care l-au făcut președinte din partea diasporei. Klaus Iohannis a fost votat masiv de românii din străinătate.
Desigur, nu se pot organiza secții de votare în străinătate la alegerile locale.
În ce măsură diaspora s-ar putea implica sau ar putea influența voturile în cazul alegerilor locale? Într-un singur mod: prin stabilirea datei alegerilor locale în perioada în care se dau concediile în țările europene, deci în august.
Tot august este și luna în care se pleacă masiv în concediu și în România. Deci nu se poate.
Drept urmare, mai degrabă se poate trage concluzia că alegerile locale îi privesc numai pe românii care au ales să nu plece din țară, indiferent cât de rău ar fi.
În acest partid mare au fost și sunt oameni onești, bine pregătiți profesional, cinstiți, dar în mod sistematic sunt dați afară, marginalizați sau, dezamăgiți, pleacă singuri. Exemple elocvente sunt Vasile Dâncu, Vasile Pușcaș, Cozmin Gușă și mulți alții.
