Image 1
Image 2

Uniunea Europeană marchează “Ziua Europei”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Uniunea Europeană marchează pe 9 mai “Ziua Europei”, celebrând pacea şi unitatea la nivel european, ocazie cu care, pe fondul provocărilor cu care se confruntă Blocul comunitar, o organizaţie proeuropeană le cere liderilor intensificarea coeziunii la nivel comunitar.

Data de 9 mai marchează declaraţia făcută de Robert Schuman, ministru francez de Externe, în anul 1950, fiind considerată un moment simbolic în dezvoltarea proiectului comunităţii euuropene.

Pentru celebrarea “Zilei Europei”, instituţiile UE îşi deschid porţile publicului pe parcursul lunii mai, notează Mediafax.

“Ziua Europei, marcată anual pe 9 mai, celebrează pacea şi unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman. În cursul unui discurs rostit la Paris în 1950, Robert Schuman, la acea vreme ministru francez de Externe, a prezentat viziunea sa privind o nouă formă de cooperare politică în Europa, situaţie care ar face de neconceput un război între naţiunile Europei. Viziunea sa a fost de creare a unei instituţii europene care să gestioneze producţia de cărbune şi oţel. Un tratat pentru crearea unui organism de acest gen a fost semnat peste un an. Propunerea lui Schuman este considerată începutul a ceea ce este acum Uniunea Europeană”, notează site-ul oficial al UE.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with