Image 1
Image 2

Ungaria a închis frontiera cu Croaţia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Primul autocar cu imigranţi extracomunitari a sosit sâmbătă dimineaţă în Slovenia, venind din Croaţia, după ce Guvernul de la Budapesta a închis în totalitate frontiera ungaro-croată.

 
“Primul autocar a ajuns la punctul vamal Gruskovje, la frontiera croato-slovenă, iar imigranţii vor fi înregistraţi”, a declarat, pentru Reuters, Bojan Kitel, un purtător de cuvânt al Poliţiei slovene.

Oficialul citat nu a precizat câţi extracomunitari sunt la bordul autocarului.

Ungaria a închis, începând de sâmbătă, frontiera cu Croaţia, în cadrul măsurilor extreme pentru limitarea afluxului de imigranţi din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii, relatează Mediafax.

Slovenia a anulat toate cursele feroviare venind din Croaţia, astfel că imigranţii pot ajunge pe teritoriul sloven doar pe cale rutieră sau pe jos.

Slovenia şi Croatia au anunţat vineri că nu vor restricţiona fluxul de imigranţi extracomunitari atât timp cât Austria şi Germania manifestă disponibilitatea de a-i primi.

 

 

Ungaria va reintroduce temporar controalele la granița cu Slovenia

 
Ungaria va reintroduce temporar controalele la granița sa cu Slovenia, a anunțat sâmbătă ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, relatează Reuters.

 

Szijjarto a declarat sâmbătă, pentru agenția de presă ungară MTI, că măsura reintroducerii temporare a controalelor la granița Ungariei cu Slovenia este necesară și ‘se încadrează în prevederile acordului Schengen’.

El a adăugat că guvernul ungar dispune de informații conform cărora migranții au început deja să se îndrepte spre granița sloveno-ungară după ce Budapesta a decis închiderea frontierei dintre Ungaria și Croația începând de sâmbătă ora locală 00:00 (vineri ora 22:00 GMT), hotărâre care a făcut ca migranții să încerce tranzitarea teritoriului sloven venind dinspre Croația.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns