Image 1
Image 2

Unde va evolua campioana Sătmarului în barajul pentru Liga 3? Meci oficial pe Olimpia – Daniel Prodan

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Până pe 27 iulie 2020, Asociațiile Județene de Fotbal din țară trebuie să comunice Federației Române de Fotbal participantele la barajul de promovare în Liga a 3-a de fotbal. La nivelul județului Satu Mare nu mai este timp pentru disputarea unui turneu final în vederea stabilirii campioanei.

În acest sens, Asociația Județeană de Fotbal a fost împuternicită (de reprezentanții cluburilor care urmau să participe la turneul pentru stabilirea campioanei) să desemneze campioana sezonului 2019-2020. Vom avea o campioană decisă “la masa verde” care să reprezinte județul la barajul pentru Liga a 3-a.

Conform surselor noastre, ședința Comitetului Executiv (ori de Urgență) AJF Satu Mare ar urma să aibă loc spre seara de vineri, 24 iulie. Până sâmbătă, 25 iulie, se va anunța oficial clubul sătmărean care va merge la baraj.

Împotriva campioanelor din Cluj și Bihor va juca una din echipele: CSM Satu Mare, Olimpia MCMXXI Satu Mare, Recolta Dorolț.

Și în Cupa României, faza județeană, se va decide o câștigătoare “la masa verde”. Cel mai probabil, AJF Satu Mare va anunța câștigătoarea la începutul săptămânii viitoare.

Barajul pentru Liga a 3-a

Așa cum se știe, în Liga a 3-a vor promova 14 echipe, câștigătoarele mini-turneelor programate să se dispute în perioada 1-9 august. Județul Satu Mare face parte din Regiunea 2, Nord-Vest, Grupa A. Aici va înfrunta campioanele din Cluj (Someșul Dej sau Suporter 2.0 Cluj) și Bihor (CAO Oradea). Conform unor surse FRF, mini-turneul se va desfășura în județul Sălaj.

Totodată, sunt șanse ca pe stadionul Olimpia “Daniel Prodan” din Satu Mare să se organizeze jocurile Grupei B din Regiunea 2, Nord-Vest. Aici s-au stabilit județele Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș. Dar AJF Bistrița-Năsăud a anunțat că nu va avea reprezentantă la baraj astfel că în municipiul Satu Mare se va disputa un singur meci între Sportul Șimleu (Sălaj) și CSM Sighetu Marmației/ Progresul Șomcuta Mare (Maramureș).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

FOTBAL

Infarct pe teren în Premier League

Meciul Bournemouth – Luton, din Premier League, a fost suspendat sâmbătă, 16 decembrie 2023, în minutul 65, la scorul 1-1. Motivul? Tom Lockyer, jucător la Luton Town, a suferit un stop cardiac în timpul meciului.