Image 1
Image 2

Ultimul autobus care a ars a fost cel mai bun din curtea Transurban, recunoaşte directorul Ionuţ Bujor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
A fost nevoie de interventia pompierilor pentru stingerea incendiului
A fost nevoie de interventia pompierilor pentru stingerea incendiului

În doar 10 zile, două autobuse aparţinând firmei de transport în comun Transurban au luat foc în timp ce se aflau pe traseu, cu pasageri în interior. Doar un mare noroc a făcut ca

în niciunul din cele două incidente să nu existe victime.

Primul incendiu a izbucnit la un autobus nou, achiziţionat în luna decembrie a anului 2017, în timp ce al doilea incendiu a izbucnit la un autobus marca Citelis, achiziţionat în 2006.

De asemenea, coincidenţa a făcut ca începând de ieri şi tarifele biletelor şi abonamentelor Transurban să se majoreze, lucru care a stârnit controverse în rândul cetăţenilor. Mulţi s-au arătat nemulţumiţi de această decizie chiar şi înainte de cele două incidente, iar acum nemulţumirile au crescut.

Sătmărenii nu pot accepta să plătească în plus, în condiţiile în care aceştia spun că nu se simt în siguranţă folosind mijloacele de transport în comun. Începând de ieri, costul unui bilet a crescut de la 2 lei la 2,5 lei, modificându-se şi tarifele abonamentelor, iar totodată amenda contravenţională a urcat de la 100 la 500 de lei.

De 8 ani nu au fost majorate preţurile biletelor

Pentru a lămuri această situaţie, l-am contactat pe însuşi directorul firmei Transurban, Ionuţ Bujor. Acesta a mărturisit că cele două incidente nefericite nu au legătură cu majorarea taxelor, decizie votată şi aprobată de Consiliul Local încă de dinainte ca acestea să se întâmple.

”Consilierii au acceptat majorarea tarifelor pe motiv că cele valabile la acel moment erau aprobate din anul 2010, deci au trecut 8 ani în care am circulat cu aceleaşi tarife. În tot acest timp diferenţa compensată a fost plătită de Municipiul Satu Mare, care în fiecare an a aprobat bugetul nostru de venituri şi cheltuieli.

Anul acesta s-a luat decizia să creştem preţurile şi pe fondul majorării de tarife din ţară, tocmai pentru a scădea puţin efortul financiar al Municipiului”, a explicat acesta.

Primăria Satu Mare a cumpărat 15 autobuse noi Citelis în 2006

Autobusele Citelis, 15 la număr, au fost cumpărate în 2006 de către Municipiul Satu Mare, fiind maşini nou-nouţe, şi au fost furnizate de Astra Arad, firmă care le-a şi carosat. Acestea au fost achiziţionate printr-un leasing financiar, fiind considerate autobuse foarte bune, fiabile.

În cei doisprezece ani de folosinţă au existat şi alte 3 incidente, dar nu de o asemenea amploare, deoarece de fiecare dată şoferii au reuşit să sesizeze la timp şi să lichideze incendiul produs.

De altfel, autobusul care a luat foc sâmbătă era considerat ca fiind cel mai bun autobus marca Citelis, cu atât mai mult cu cât era condus de doi fraţi, care aveau o grijă foarte mare la întreţinerea acestuia.

“Este vorba despre firul de alimentare a rezistenţei de la galeria de admisie care se pare că a generat şi în trecut aceste probleme. S-a luat atunci legătura cu firma care a furnizat aceste autobuze, au dat o soluţie tehnică, şi anume să se anuleze comanda pe acel fir, s-a procedat în acest sens şi până sâmbătă nu am mai avut parte de astfel de incidente.

Este ciudat că s-a întâmplat să iasă scurt-circuit de la acel fir, în condiţiile în care comanda era anulată. Însă firul era sub tensiune, iar acest lucru, iată, a dus la izbucnirea incendiului. Noi îl consideram ca fiind cel mai bun din marca Citelis, dintre cele 15, era îngrijit şi cu mare atenţie”, a mai explicat directorul Bujor.

Garanţia celor 15 autobuse a fost cea normală de doi ani, iar la caroserie 8 ani. “Societatea noastră a acţionat în instanţă producătorul, avem un proces în care suntem înscrişi la masa credală întrucât firma care a furnizat aceste maşini este în insolvenţă”, a conchis Bujor.

2 comentarii

  1. Daca ati actionat in instanta producatorul, comunicati-ne daca ati castigat procesul sau nu. Eu cred ca ati aruncat banii in zadar cu acest proces deoarece cu siguranta nu o sa-l castigati !. Garantia celor 15 autobuse a expirat demult ! ca urmare nici pretentii nu mai puteti ridica. De revizii periodice ati auzit , sau reparatii capitale conform Cartii masinii ?…V-ati conformat tuturor instructiunilor de folosinta sau utilizare ?. Cu sigutanta nu !.

Lasă un răspuns

Connect with