Image 1
Image 2

Ultima etapă de Rally Sprint din anul 2015 are loc sâmbătă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La poligonul ACR din Satu Mare

raliuDupă o pauză de câteva luni, Campionatul Naţional de Rally Sprint revine în actualitate cu ultima etapă din sezonul 2015. Sâmbătă, pe pista ACR din Satu Mare, se va disputa runda a 5-a din sezonul 2015.

Nimic nu este decis, piloţii din mai multe judeţe au de luptat până în capăt pentru a termina campionatul pe o poziţie cât mai fruntaşă. Totodată, este o competiţie deschisă pentru orice tip de autoturism, se pot înscrie atât piloţi licenţiaţi cât şi nelicenţiaţi.

Din câte ne transmite principalul organizator, David Seletye – directorul ACR Satu Mare, poligonul a fost reconfigurat, ba mai mult, s-a pus un nou strat de beton. Astfel, concursul se anunţă a fi unul mai spectaculos. Dar iată categoriile pentru care se “aleargă” în Campionatul Naţional de Rally Sprint:

Grupa juniori
JN1 – persoanele cu vârsta între 8-15 ani cu autoturisme cu tracţiune faţă sau spate, cu capacitatea cilindrică reală sau echivalentă de maxim 2000 cmc şi cu putere maximă de 150 CP;
JN2 – persoane cu vârsta între 15-18 ani, autoturismele menţionate la JN1;

Grupa nelicenţiaţi
ON1 – autoturisme cu tracţiune faţă cu o cilindree reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc;
ON2 – tracţiune faţă, între 1501-2000 cmc;
ON3 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree;

Grupa licenţiaţi Open
Aici participă toţi concurenţii care nu se regăsesc în grupele de mai sus.
OO1 – autoturisme cu tracţiune faţă şi tracţiune integrală indiferent de cilindree. Aici pot participa concurenţii care au urcat pe podium la finalul unei ediţii Rally Sprint;
OO2 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree.
Va exista şi o clasă denumită simplu Open, unde pot participa doritorii înscrişi la una dintre grupe, după achitarea unui sprijin material suplimentar organizatorilor.

Programul competiţiei este următorul:
– înscrieri: ora 9.00
– antrenamente şi manşe cronometrate: ora 11.00
– festivitatea de premiere: ora 16.00
– festivitate de final de sezon: ora 18.00

Având în vedere că este ultima etapă, David Seletye le transmite un mesaj concurenţilor, legat de festivitatea de final de an care va avea loc la un restaurant din apropierea poligonului: “Cei care doresc să participe, (teoretic ar fi obligatoriu pentru toţi concurenţii, dar nu obligăm pe nimeni) să mă anunţe câte persoane aduce la festivitate. Masa festivă costă doar 25 lei pe persoană. Mulţumesc şi vă aşteptăm!”

Campionatul de Rally Sprint este organizat de ACR şi CS Rider’s Satu Mare, în colaborare cu Primăria Satu Mare.

Informaţia Zilei şi Informaţia TV sunt parteneri media ai acestui eveniment.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with