Uniunea Democrată Maghiară din România va primi şi în acest an cei mai mulţi bani din totalul fondurilor prevăzute în bugetul pe 2015 şi alocate către Departamentul de Relaţii Interetnice.
Modul de repartizare a banilor a fost stabilit de Guvern prin hotărâre, fondurile fiind rezervate organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat.
Conform actului normativ, dintr-un total de 91,4 milioane lei (faţă de 85,6 milioane lei alocate anul trecut), Uniunea Democrată Maghiară din România va primi 19,7 milioane lei (18,5 milioane lei în 2014), Asociaţia Partida Romilor “Pro-Europa” va încasa 12,8 milioane lei (12 milioane lei în 2014), iar Forumului Democrat al Germanilor din România îi vor reveni 7,1 milioane lei (6,7 milioane lei în 2014), relatează Mediafax.
Fonduri vor mai fi alocate, printre altele, şi către Uniunea Ucrainienilor (7,4 milioane lei, faţă de 6,9 milioane lei în 2014), Comunitatea Ruşilor Lipoveni (5 milioane lei faţă de 4,6 milioane lei în 2014), Uniunea Armenilor (3,8 milioane lei faţă de 3,6 milioane lei în 2014).
Banii vor fi folosiţi pentru cheltuieli de funcţionare a sediilor, costuri de personal, acţiuni culturale (cheltuieli pentru presă, carte, manuale şcolare, simpozioane), investiţii în bunuri mobile şi imobile, cofinanţarea programelor UE.
Fondurile sunt alocate în baza Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care stabileşte că subvenţia de la bugetul de stat destinată partidelor este acordată în funcţie de numărul de voturi primite în alegerile parlamentare şi în alegerile locale.
2 comentarii
Si ei contribuie in bugetul statului roman ! pana cand nu dispun de autonomie economico – financiara proprie din cadrul unei autonomii regionale. Mai bine cresteau alocatiile pt. copii (42 lei/luna – rusine sa le fie !) decat sa-i aloce partidelor sau reprezentantilor. Tara asta nu merita sa aiba copii, respectiv, viitor !. Tineretul ar trebui sa parasesca tara asta care le-a marginalizat dealungul timpului.
Vor sa se separe de Statul Roman dar se folosesc de banii Statului Roman. Banii sint buni indiferent de unde vin, nu?