Image 1
Image 2

Tuta absoluta sau pesta roşiilor a pornit din Satu Mare, în urmă cu 9 ani

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dacă în urmă cu doi ani, Satu Mare a fost “poarta” de intrare în România a pestei porcine africane, iată că specialiştii în protecţia plantelor susţin că tot Satu Mare a fost în urmă cu 9 ani, judeţul în care s-a confirmat molia “Tuta absoluta”, pesta legumelor.

Dăunătorul Tuta absoluta, deosebit de agresiv asupra legumelor, mai ales asupra roşiilor, a fost semnalat în România în premieră la Satu Mare, în 2010. S-a răpândit cu repeziciune în zonele legumicole Buzău, Vidra, Târgovişte, Matca.

Iarna blândă 2017/2018, dar şi perioadele care au urmat au permis conservarea bolilor şi dăunătorilor.

Primăvara cu temperaturi scăzute şi umiditate abundentă, urmate de călduri au favorizat dezvoltarea manei, cea care a făcut pagube în legumicultură
Tuta absoluta este o molie minusculă un dăunător imun la toate insecticidele. Atacurile sunt mai mult vizibile în spaţiile protejate, cultura ajunge să fie compromisă integral.

Specialiştii recomandă adunarea plantelor afectate, introducerea lor în saci de nailon, după care ar fi bine să fie arse pentru a nu răspândi dăunătorul, dar nici eventualele boli asociate.

Semne de recunoaştere

Adulţii de Tuta absoluta sunt molii cu lungimea de 5-6 mm şi anvergura aripilor de 8-10 mm, de culoare gri-maronie, cu antene filiforme.
Aripile anterioare prezintă puncte negre. Masculii sunt mai închişi la culoare şi mai mici comparativ cu femelele.

Ouăle au culoare crem, lungime de 0,35 mm şi eclozează după 4-6 zile de la depunere. Femelele depun ouăle pe partea inferioară a frunzelor. Larvele prezintă culoare crem, cu capul negru iar pe parcursul creşterii, acestea capată culoare roz sau verde deschis. Până la impupare, acestea parcurg 4 stadii larvare.

Studiile arată că la temperaturi de 14°C, dezvoltarea durează aproximativ 76 de zile, în timp ce la 27°C, ciclul biologic este complet în 24 de zile. Din practică s-a observat că în condiţii de temperaturi de 34-40°C, Tuta îşi încheie ciclul biologic în 10-15 zile.

În spaţii protejate poate dezvolta 10-12 generaţii pe an, iar o femela poate depune până la 250 de ouă pe parcursul vieţii (10-15 zile).

Larvele sunt cele care determină pagubele în culturi.

În cazul moliei miniere, metodele de prevenire joacă un rol foarte important.

Astfel, se impun respectarea unor reguli de igienă a culturii: strângerea şi distrugerea prin ardere a resturilor culturilor anterioare infestate; eliminarea şi distrugerea imediată a plantelor dacă se observă un atac izolat; eliminarea buruienilor care ar putea fi gazde pentru molia minieră, atât din cultură cât şi din zona apropiată; în culturile protejate, se efectuează dezinfecţia solului şi a structurii.

În momentul desfiinţării unei culturi infestate este foarte important ca resturile vegetale să fie distruse prin ardere deoarece populaţia de Tuta Absoluta prezentă pe acestea va migra pe o altă cultură. Insecta este foarte perseverentă şi caută orice metodă de a pătrunde în spaţiile protejate cultivate cu tomate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Din nou, Cod galben de inundaţii pe Tur

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a actualizat prognoza privind riscurile de viituri de râuri din Transilvania, inclusive din Maramureş, până sâmbătă la prânz.