Timmermans: Preţurile record la electricitate sunt un argument pentru urgentarea tranziţiei energetice

Scris de Cristina Bursuc, 19 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Preţurile record la electricitate înregistrate în prezent în ţările membre ale Uniunii Europene arată că blocul comunitar trebuie să renunţe la combustibilii fosili şi să accelereze tranziţia la energia verde, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, informează Reuters.

Green Deal sau Pactul Ecologic European îşi propune să modernizeze economia blocului comunitar astfel încât acesta să ajungă la emisii zero de gaze cu efect de seră până în 2050, un obiectiv care va necesita investiţii mari în energia şi infrastructura low-carbon. „Dacă am fi avut Green Deal cu cinci ani mai devreme nu am fi fost în această poziţie, pentru că am fi avut mai puţină dependenţă de combustibili fosili sau gaze naturale”, a spus Frans Timmermans în Parlamentul European, reunit la Strasbourg.

Chiar dacă preţurile la combustibilii fosili au crescut foarte mult, costurile pentru producţia de energie regenerabilă au rămas scăzute şi stabile. Acest lucru ar trebui să încurajeze UE să îşi accelereze tranziţia energetică, pentru a se asigura că mai mulţi cetăţeni au acces la energie regenerabilă ieftină.

Preţurile la certificatele de poluare, care au şi ele un impact asupra costului electricităţii, au atins valori record în acest an, însă Timmermans a apreciat că nu ele sunt principalul vinovat pentru explozia preţurilor la energie.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517