Image 1
Image 2

Taxa pe stâlp va fi modificată în Parlament

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ordonanţa de urgenţă care instituie aşa-numita “taxă pe stâlp” ar putea fi modificată în Parlament astfel încât să fie excluse de la acestă impozitare anumite zone din agricultură, a afirmat ministrul de resort, Daniel Constantin, precizând că a discutat deja pe această temă cu ministrul Finanţelor.

În urmă cu două săptămâni, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, arăta că ordonanţa de modificare a Codului Fiscal care prevede, printre altele, impozitarea construcţiilor speciale este în procedură de aprobare în Parlament, firmele putând face propuneri privind îmbunătăţirea actului, dacă acesta ridică probleme.

Guvernul a anunţat că va introduce un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei.

Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with