Image 1
Image 2

Taxa de egalizare schimbă fața UE

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu un nume aproape comunist, taxa de egalizare, pare să fie bună atâta vreme cât este propusă de cele mai mari țări din Uniunea Europeană. Franța, Germania, Italia și Spania au constat că marile companii IT fentează taxele. Pe de o parte Google, Facebook, Amazon etc și-a fixat sediul în țări cu legislație fiscală lejeră, pe de altă parte au găsit tot felul de portițe pentru a-și diminua obligațiile fiscale în țările în care operează. Adică peste tot.

Idea pare luată de la PSD. Când Liviu Dragnea a propus impozitul pe cifra de afaceri a fost atacat virulent, mai ales din interior. Dacă propunerea vine din altă parte, este în regulă.

După cum s-a zvonit, protestele stradale ar fi fost susținute de multinaționalele care se simțeau ținte ale guvernului. Pe viitor, chiar dacă vor fi proteste, probabil subiectul taxei pe cifra de afaceri nu va mai constitui un cap de acuzare. Și alte țări mai atente la fiscalitate au ajuns la concluzia că marii giganți economici procentual plătesc taxe mai mici decât agenții economici de rând. Dacă la firmele naționale taxele și impozitele ating procente care le sufocă, undeva în jur de 50%, giganții abia dacă ajung spre jumătatea procentului.

  Nu știm dacă țările UE vor putea impune taxa de egalizare. Știm doar că din acest moment se admite că există o problemă legată de onestitatea giganților economici. Putem admite că ceea ce la noi este considerată evaziune fiscală, corupție sau abuz în serviciu în țările dezvoltate era considerată o stare normală.  Abia acum s-a declanșat o ofensivă pornită de la miniștri de finanțe.

Cu siguranță, România se va ralia la această acțiune. Dacă va reuși să o extindă dincolo de firmele IT, rămâne de văzut. Țările nemulțumite încă nu au adus în discuție multinaționalele care activează în economiile emergente și duc profitul în țările de origine. Ceea ce avantajează încă nu s-a pus în discuție. România, la fel ca Polonia, Ungaria, Cehia și restul țărilor recent intrate în UE au și această problemă.

Mai pe scurt, ca o primă concluzie, în Uniunea Europeană sunt mari probleme. Iar acestea nu pot fi rezolvate atâta vreme cât dincolo de princiile enunțate atât de frumos există interese naționale. Să nu ne imaginăm că grupul țărilor dezvoltate sunt dispuse să egalizeze șansele fiecărei țări. “Taxa de egalizare” este acceptabilă atâta vreme cât sunt în avantajul celor mari.

Nu știm în ce măsură această nouă abordare de ordin fiscal va încuraja guvernul PSD-ALDE să meargă mai departe cu propunerea de taxare pe cifra de afaceri. Deocamdată PSD și ALDE sunt concentrate pe adoptarea legilor Justiției. PNL a și anunțat că intenționează să organizeze acțiuni de protest. Odată cu apariția acestei noi provocări la scară europeană, guvernele din Europa de Est primesc o gură de oxigen. Printre ele se află și guvernul român. Premierul Tudose, avându-l în spate pe președintele PSD, deja a și aruncat câteva petarde împotriva marilor agenți economici și băncilor cu capital străin. Este de așteptat să-și intensifice atacurile. Consecințele sunt greu de prevăzut, dar atâta vreme cât și alte țări își înăspresc atitudinea, este greu de crezut că se vor retrage din România.

În orice caz, la nivelul UE se simte nevoia de reformare, de reformulare a unor principii care sună foarte “democratic”, dar se dovedesc lipsite de conținut. În fond, vorbind despre taxele mici pe care le plătesc companiile mari, se ajunge la ceea ce la noi se numește marea evaziune fiscală și corupție. După acest episod oare își va revizui și România opinia despre marea evaziune și corupția uriașă de la nivel internațional? Iată cum dintr-o dată cineva ne depășește la capitolul corupție. Taxa de egalizare va schimba fața UE.

  

Reforma începe să semene a reformă

Începută cu înăsprirea legislaţiei fiscale pentru companiile private, evident revizuită în sus, reforma demarată de guvern a ajuns la momentul adevărului: diminuarea cheltuielilor publice.