Image 1
Image 2

“Tata mută munții”, vineri la Teatrul de Nord

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Tata mută munții, “thrillerul care te ține cu sufletul la gură” semnat de Daniel Sandu va putea fi văzut într-o proiecție specială, în prezența echipei, la Teatrul de Nord din Satu Mare pe 6 august, începând cu ora 19.00.

Inspirat dintr-o întâmplare reală, Tata mută munții surprinde momentul în care Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, află că fiul său a fost declarat dispărut în munți. Acesta se duce în grabă spre locul tragediei, ca orice părinte îngrijorat, în speranța că-l va găsi pe tânăr viu și nevătămat. Dar după câteva zile de căutări zadarnice, Mircea decide să-și adune propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet încet, tatăl care, în frământarea lui refuză să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate dintre om și natură.

Spectatorii din Satu Mare vor putea vedea filmul in cadrul unui eveniment special – pe marele ecran și vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul Daniel Sandu și actorul Radu Botar la proiecția de vineri, 6 august, ora 19.00.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

AUSTRIA

Casa lui Adolf Hitler va deveni secţie de poliţie

După un anunţ controversat al Ministerului de Interne, clădirea în care a copilărit Adolf Hitler, devenită între timp monument istoric, se va transforma într-o secţie de poliţie. Guvernul austriac a reuşit să stârnească multe valuri de nemulţumiri, dar cu toate acestea lucrările vor demara în 2 octombrie.