Asculta acest articolDacă ar fi 1 aprilie am zice că este o glumă. UNPR, partidul interesului național, aflat de câteva zile sub altă comenduire, și-a propus nici mai mult, nici mai puțin decât să schimbe majoritatea din Senat. A început prin a spune că la o adică nu se opune înlocuirii lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al camerei superioare.
Nu este vorba despre o funcție oarecare, ci de o “schimbare de paradigmă”, cum spunea Klaus Iohannis când a demisionat, sub presiune, într-un moment de profundă emoție, premierul Ponta.
Atunci exista ceva, se întâmplase o tragedie. Muriseră oameni. “A fost nevoie să moară oameni pentru ca premierul să demisioneze”, spunea președintele Iohannis. De data aceasta nu a murit nimeni, nu s-a întâmplat nimic care să capteze atenția opiniei publice.
Tăriceanu nu se face vinovat decât de faptul că este liderul unui partid mic. Acuzația că are o atitudine anti-justiție este un moft. Ca șef de partid, prin declarațiile sale, intenționa să–și facă loc spre inimile alegătorilor care într-un fel sau altul, dintr-un motiv sau altul, erau nemulțumiți de modul în care instituțiile de forță încalcă drepturile individului.
Este vechea temă a drepturilor omului, atât de dragă persoanelor cu vederi liberale. Că și-a atras sau nu simpatizanți prin discursurile sale nu se știe. Cert este că o mișcare de protest în adevăratul sens al cuvântului nu s-a creat. Discursurile sale, mai precis declarațiile sale, au rămas literă moartă. Nu au fost preluate ideile sale “anti-justiție”, cum le cataloghează Alina Gorghiu, nici măcar de partizanii ALDE.
Practic, mizând pe ideea că formațiunea sa este adevăratul partid liberal, Tăriceanu s-a pus în postura moștenitorului nerecunoscut. Ca presupusul fiu al regelui Mihai sau ca Paul Lambrino. Insistând însă prea mult pe titlul de adevărat continuator al PNL, în timp a devenit supărător. Deși este mic, ALDE a rămas un impediment major în calea fuziunii dintre PDL și PNL. Liberalii nemulțumiți au avut în fracțiunea liberală a lui Tăriceanu un loc de refugiu.
Evident, încă de la început, pentru noul partid format prin fuziune era doar o chestiune de timp declanșarea bătăliei pentru nimicirea fracțiunilor, respectiv ALDE și PMP. Atâta vreme cât cele două formațiuni perseverează și tind să se dezvolte, PNL nu va reuși să devină un adversar redutabil al stângii. Altfel spus, noul PNL nu este egalul PSD. În registru istoric, se poate redeschide subiectul “unificării liberale” din perioada 1996-2000, sau unificării dreptei, în situația de acum.
Prin urmare nu este vorba doar despre debarcarea unui om, ci de declanșarea unui proces prin care PNL tinde să reîntregească electoratul de dreapta. Până la urmă și partidul lui Traian Băsescu va fi nevoit să se reîntoarcă la matcă. Dacă schimbarea lui Tăriceanu va reuși, următorul pe listă va fi Traian Băsescu. PNL, și aici trebuie să-l includem și pe Klaus Iohannis, nu-și poate permite să intre în două campanii electorale cu oastea incompletă.
Nu se fac mișcări tactice profunde, PNL va fi marele perdant al alegerilor locale. Schimbarea lui Tăriceanu probabil că nu este chiar cheia succesului în alegeri al PNL, însă este esențială pentru continuarea schimbării de paradigmă anunțate de Klaus Iohannis odată cu demisia lui Victor Ponta. Că va fi executat cu ajutorul UNPR, că se va apela la alte mijloace, rămâne de văzut. Cât de puternic se va antrena PSD în apărarea lui, iarăși rămâne la latitudinea lui Liviu Dragnea. Este un joc de putere la vârf, implicând un număr extrem de redus de persoane. Poate și de instituții.
