Image 1
Image 2

Tăriceanu îl atacă pe “penalul” Iohannis

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, cu privire la afirmaţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora cei cu probleme în Justiţie nu ar trebui să candideze, că preşedintele este ”penal sadea”, afirmând că a intrat în alegeri cu probleme în Justiţie şi a fost condamnat, făcând trimitere la litigiile pe care le are acesta privind imobilele din Sibiu.

 

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat joi că prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pentru toată lumea, “așa cum și pentru președintele Iohannis se pare că a funcționat”, scrie Agerpres.

“Din ce știu eu, în România există numai două categorii — cei care sunt nevinovați și cei asupra cărora instanța a stabilit printr-o decizie definitivă vinovăția. Așadar, cred că în România, așa cum și pentru președintele Iohannis se pare că a funcționat, prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pentru toată lumea. Vreau să readuc aminte că președintele Iohannis a candidat la alegerile prezidențiale din poziția de penal, așa cum folosește el această stupidă expresie, cum atribuie această calitate unora dintre cei care participă la procesul electoral. Deci Iohannis a fost penal și s-ar putea încă să fie considerat ca atare, pentru că știu că a făcut uz de o cale de atac excepțională care până de curând nu era accesibilă tuturor cetățenilor români și sigur că are o problemă în plus față de noi, că el este și condamnat. Așa încât i-aș recomanda președintelui să fie mai rezervat și să nu mai folosească dubla măsură”, a afirmat Tăriceanu, după depunerea, la Biroul Electoral Municipal, a listelor cu candidații ALDE București la parlamentare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with