Image 1
Image 2

Târg de Crăciun de la Colegiul Economic, desfăşurat în cadrul unui proiect naţional de voluntariat

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Apropierea Crăciunului a oferit elevilor de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” Satu Mare ocazia de a organiza, marţi, 19 decembrie 2017, Târgul de Crăciun în cadrul Proiectului Naţional de Voluntariat „Petale-n vânt”.

Este vorba de un proiect de anvergură naţională la care participă circa 700 de cadre didactice şi 8.000 de preşcolari şi şcolari din 17 judeţe, printre care şi zece unităţi de învăţământ din judeţul Satu Mare. La nivel judeţean, coordonatorul acestui proiect este profesoara dr. Năstaca Pişcoran, iar la nivelul colegiului, profesoara Violeta Bran.
Acest proiect îşi propune să sprijine financiar şi moral copiii defavorizaţi, prin intermediul unor activităţi de voluntariat şi caritate. În acest an, sumele strânse vor fi direcţionate către Asociaţia „Inimioare fericite”, de la Bobota şi alte asociaţii caritabile din judeţ, pentru sprijinirea unor copii care provin din medii defavorizate.

Implicarea Consiliului Elevilor

Consiliul Elevilor din cadrul Colegiului Economic „Gheorghe Dragoş”, preşedinte Ionela Por, clasa a X-a A, s-a implicat în organizarea şi mediatizarea proiectului la nivel judeţean, implicând şi elevi de la Şcoala Profesională „George Coşbuc” Medieşul Aurit, director, Ninel Ştirbu, care, sub îndrumarea profesoarei Mădălina Kato, au susţinut un concert de colinde. Totodată, elevii s-au bucurat şi de prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean al Elevilor, elevul Alex Boroş, care s-a dovedit a fi solidar cu activităţile derulate la nivel de şcoală de către colegii săi.
Un alt moment inedit, care a impresionat auditoriul din cadrul târgului, a fost şi participarea elevilor de la Liceul Teologic „Nicolae Steinhardt” Satu Mare, care au răspuns invitaţiei gazdelor de a-i vizita în cadrul acestor activităţi, dar şi în a-i colinda în acelaşi timp, sub îndrumarea profesorului Alin Vraja, dirijorul corului.
Nu în ultimul rând, spre finalul târgului, copiii de la Asociaţia „Stea” s-au gândit să-i viziteze pe elevii colegiului, pe cei care, cu diverse ocazii, le-au pregătit şi oferit surprize frumoase care să-i bucure.

Desfăşurarea târgului

Proiectul „Petale-n vânt” are ca obiective principale oferirea de ajutor financiar unor asociaţii comunitare, dezvoltarea creativităţii, a muncii în echipă a elevilor, precum şi abordarea pragmatică a educaţiei non-formale.
Subscriindu-se scopului generos al acestui proiect, Târgul de Crăciun din cadrul Colegiului Economic a reunit elevi din 24 de clase de la diferite profile. Elevii au pregătit pentru vânzare decoraţiuni hand made, preparate culinare, felicitări, toate acestea fiind comercializate în incinta şcolii.
Elevii au fost coordonaţi de următorii profesori: Ardelean Monica, Balogh Anamaria, Bran Violeta, Chiş Florentina, Codrean Bianca, Codrean Mugurel, Crişan Angela, Csintalan Csaba, Cuha Nicoleta, Fazekas Katalin, Finta Elisabeta, Filip Maria, Horincar Alina, Kiss Greta, Iosif Livia, Maxim Cristina, Măgureanu Maria, Mezat Lavinia, Misznyak Gertrud, Murgu Paula, Pişcoran Năstaca, Popa Camelia, Popa Roxana, Rusu Laviniu, Sabou Delia, Sălăgian Maria, Silaghi Adriana, Silaghi Maria, Stan Adina, State Olimpia, Şuba Ileana, Torok Mircea şi Vasile Bogdana.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with