Tanczos Barna: Este nevoie de companii serioase, de informare şi conştientizare publică pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Scris de Cristina Bursuc, 06 aprilie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat de curând, la Miercurea Ciuc, că este nevoie de informare şi conştientizare la nivelul publicului privind importanţa colectării selective, dar şi de companii serioase care să activeze în acest domeniu.

Tanczos a susţinut o conferinţă de presă lângă un punct de colectare selectivă a deşeurilor din Miercurea Ciuc , despre care a spus că este un exemplu foarte bun cum autoritatea publică locală poate să se organizeze fără să implice companii private.

„În zona Ciucului, majoritatea autorităţilor publice locale lucrează cu această companie (firma zonală de salubritate, companie publică – n.r.), care este în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale. Este o companie care prestează servicii profesioniste, o companie care poate să preia de fiecare dată doleanţele şi obiectivele autorităţii publice locale şi au fost preîntâmpinate acele blocaje sau acele dispute, chiar şi în instanţă câteodată, care apar mai ales în marile oraşe unde autoritatea publică locală şi prestatorul de servicii, salubristul, ajung în instanţă ori din cauza preţului, ori din cauza condiţiilor contractuale nerespectate de salubrist”, a declarat Tanczos Barna, citat de Agerpres.

În ţară sunt relativ puţine exemple de acest fel, în momentul de faţă realizându-se la Ministerul Mediului o situaţie concretă a acestora. „În momentul de faţă, în minister facem o analiză comparativă, un bilanţ practic al situaţiilor de genul acesta în ţară. Directiva sau regulamentul pe care se merge la nivelul Uniunii Europene este asigurarea unei pieţe concurenţiale. În România, din păcate, aceste reguli au dus la foarte multe dezbateri, dispute, inclusiv în instanţe între autoritatea publică locală şi prestatorii de servicii”, a spus ministrul Mediului.

Acesta a arătat că prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă vor fi susţinute aceste companii.

„Vom veni în susţinerea sistemelor existente, în completarea acestora cu instalaţii de sortare, instalaţii de realizare de biomasă, astfel încât ele să fie mai eficiente, astfel încât devierea de la groapă să fie cât mai mare la nivel naţional. Recunosc că sunt subiectiv în privinţa acestei companii, pentru că sunt beneficiarul direct al acestor servicii, inclusiv în zona rurală realizează un indicator de aproape 20% deviere de la groapă, ceea ce este o performanţă chiar şi la nivel naţional. În zona rurală sunt foarte puţine companii care reuşesc acest lucru. Este nevoie de companii serioase. Este nevoie de informare la nivelul publicului, de conştientizare, de mers din poartă în poartă, astfel încât beneficiarii acestor servicii să înţeleagă importanţa colectării selective, importanţa protejării mediului înconjurător şi practic a reducerii costurilor, pentru că mai devreme sau mai târziu prin aceste sisteme trebuie să implementăm principiul ‘poluatorul plăteşte’, astfel încât dacă faci colectare selectivă, costurile tale cu depozitarea deşeurilor să fie cât mai mici”, a punctat Tanczos.

Direcţia de urmat este scutirea de orice taxare a acelor deşeuri care sunt colectate selectiv

El a arătat că direcţia de urmat este scutirea de orice taxare a acelor deşeuri care sunt colectate selectiv: „Încet-încet trebuie să ajungem la sisteme inteligente prin care la nivelul fiecărui beneficiar putem contoriza cantitatea deviată de la groapă, adică colectată selectiv, hârtie, plastic, biodegradabil, şi cantitatea care ajunge la groapă. Cantităţile care ajung la groapă să fie taxate, cele care ajung înapoi în economia circulară să fie scutite de orice taxă”.

Primarul din Miercurea Ciuc, Korodi Attila a arătat că, la ora actuală, 21% din deşeurile din oraş sunt reciclate şi chiar dacă procentul este mult mai mare decât la nivel naţional, intenţia autorităţilor este ca acesta să crească. Drept urmare, se va creşte ritmicitatea colectării în zonele de case şi amplasarea acolo a unor puncte de colectare selectivă, dar şi montarea unor puncte de colectare selectivă inteligente, digitalizate, în centrul oraşului, pentru ca acestea să nu fie distruse.

Korodi a mai adăugat că va fi întărită compania publică Eco-Csik, în eventualitatea în care aceasta va trebui să participe la licitaţie pentru colectarea deşeurilor, ţinând cont de faptul că în judeţ se derulează un proiect european „care va redimensiona totalmente modalitatea de colectare”. Edilul este de părere că aceasta „este o problemă majoră”, din cauză că astfel de licitaţii pot dura şi 3-4 ani şi pot aduce şi preţuri de dumping, „care după aceea să nu mai poate să acopere cheltuielile reale cu care se confruntă colectarea deşeurilor”.

Primarul şi-a exprimat speranţa că la nivelul Guvernului va exista o dezbatere despre ce se va întâmpla cu companiile publice de salubritate, despre care a spus că sunt mult mai eficiente.

Abonează-te acum Online!
  1. unu a spus: 07 aprilie 2021, ora 08:33

    asa sunt la toate institutiile de stat , numai privatii sunt batuti la cap, si nu inteleg ce il recomanda pe domnul tanczos in aceasta functie e economist , oare eu ca inginer de mediu as putea sa lucrez la finante???

  2. Romanca din Satu Mare a spus: 07 aprilie 2021, ora 06:36

    Domnule ministru cu tot respectul va spun ca am văzut mormanele de gunoi din fata clădirii ministerului finanţelor, a mediului şi nu am văzut acolo nici o selecţie. Ramai cu gura căscată.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517