Image 1
Image 2

Ştrandul din Tăşnad este locul perfect pentru petrecerea timpului liber

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luna iulie începe în forţă, cu temperaturi diurne ce depăşesc 30 de grade Celsius. Unde aţi putea petrece mai bine câteva zile de recreere şi destindere, decât într-o staţiune balneară? Pentru sătmăreni în special, cea mai la îndemână staţiune este Tăşnad, acolo unde administratorii deja cunoscutului ştrand termal s-au îngrijit ca în acest sezon să vină cu noutăţi care vi se adresează dumneavoastră, turiştilor.

Aşa cum au dovedit şi anii precedenţi, staţiunea reprezintă pentru mulţi turişti un adevărat punct de atracţie. Cu siguranţă, nu de puţine ori aţi avut posibilitatea ca în parcarea amenajată în imediata vecinătate a staţiunii să vedeţi maşini cu numere de înmatriculare din Sălaj, Maramureş, Bihor, Satu Mare, ca să dăm doar câteva exemple. Numere similare de maşini sunt şi în vecinătăţile pensiunilor din zonă.

Având în vedere condiţiile speciale în care s-a deschis actualul sezon balnear, administratorul zonei de agrement şi tratament a avut în vedere respectarea cu stricteţe a normelor într-o asemenea situaţie.

După cum ne-a spus Grieb Csaba, primarul oraşului Tăşnad, pentru a avea convingerea că sunt îndeplinite condiţiile ce concură la siguranţa turiştilor, intrarea în zona balneară se face prin trei porţi principale. Se evită astfel aglomeraţia, dar se asigură şi aşa-numita distanţare socială. Tot la capitolul măsuri de siguranţă ne-am permite să menţionăm şi faptul că, oaspeţilor li se recomandă să plătească tariful de intrare în ştrand, de 25 de lei, prin card.

Aşa cum probabil aţi remarcat deja, sau urmează să vedeţi, la fiecare intrare în incintă sunt amplasate flacoane cu dezinfectant de mâini, iar personalul de deservire poartă echipament de protecţie.

Protecţia turiştilor este asigurată şi prin schimbarea mai frecventă a apei din bazine, fiind permanent funcţionale cel puţin trei, iar la nevoie, mai ales la sfârşit de săptămână, se alimentează cu apă geotermală chiar şi cinci bazine. Se asigură astfel distanţarea socială, asta alături de faptul că apa în sine, prin componentele sale principale – clorură de sodiu şi sulf – poate reprezenta un agent de protecţie.

Interlocutorul nostru a ţinut să aducă în atenţia turiştilor faptul că baza de agrement şi tratament are o suprafaţă de 90.000 de metri pătraţi, ceea ce, iată, dă un plus pentru distanţarea socială. Aparatele de fitness vă stau la dispoziţie, fiind amplasate pentru adulţii care doresc să facă unele exerciţii fizice.

Gazonul în marea lui majoritate a fost schimbat. Unde mai punem faptul că în vecinătate terasele vă pun la dispoziţie o serie de produse alimentare, băuturi răcoritoare, fiind condiţii depline pentru distanţarea socială.

Ecranul cu suprafaţa de 6 metri pătraţi vă oferă posibilitatea de a urmări o serie de spoturi publicitare, emisiuni tv ş.a. Pentru acest început de sezon a fost îmbunătăţit sistemul audio care deserveşte ştrandul. Circulaţia auto este supravegheată de poliţia locală, iar tarifele de parcare au rămas cele de anul trecut, adică un leu/oră sau 7 lei pentru toată ziua.

Reamintim faptul că programul de funcţionare al zonei de agrement a fost stabilit între orele 8 – 21 în cursul lunii trecute, iar în lunile iulie şi august o să funcţioneze între orele 8 -22.

Tarifele de intrare în incinta ştrandului sunt de 25 de lei pentru adulţi (inclusiv pensionari) şi 15 lei pentru copii peste 6 ani, elevi şi studenţi. Turiştii care vor intra în baza de tratament după ora 17 vor plăti doar jumătate din sumele menţionate mai sus.

2 comentarii

  1. Astept vacanta! Multumim pentru informatii.Frecventam aceasta minunata statiune de foarte multi ani….de prin 2005.Apa termala de aici e mai mult decat benefica pentru sanatate…La minu a facut minunisi sa stiti ca nu exagerez !

Lasă un răspuns

Connect with