Image 1
Image 2

Start ratat pentru handbaliștii sătmăreni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Universitatea Cluj – CSM Satu Mare 27-22 (14-11)

handbal csmHandbaliștii de la CSM Satu Mare au început cu stângul returul campionatului Diviziei A la handbal masculin. Echipa antrenată de Nicolae Istrate a jucat la Cluj, împotriva Universității, formație care a câștigat în fața CSM-lui cu scorul de 27-22 (14-11).

Înfrângerea are mai multe explicații, din care două ni se par mai pertinente. Mai întâi sunt cele de lot, de efectiv. CSM a pierdut doi handbaliști importanți în această iarnă, Raul Pop și Lupșe, cei doi fiind jucători de bază. Apoi, un alt jucător de bază, Rogoz a evoluat accidentat, cu un genunchi umflat. Pe lângă aceste probleme, CSM a avut un arbitraj ostil la Cluj, arbitraj personificat de domnii Fânață (Arad) și Hendre (Baia Mare).

Chiar și așa, sătmărenii au avut 20 de minute excelente în repriza a doua, reușind să egaleze la 17. Dar mai departe sătmărenii nu au fost lăsați să amenințe poarta adversă pentru că împotriva lor s-au dictat pași, fault în atac, iar în apărare au fost sancționați cu lovituri de la 7 metri, eliminări etc.

Una peste alte, o înfrângere care, deocamdată, nu pune în pericol locul 2 ocupat de CSM Satu Mare.

Au marcat: Mureșan 10, Morar 3, Olah 3, Ungar 2, Mateș 2, Rogoz 2. Au mai jucat Cioroiu, Pogyină și Alisie.

În etapa următoare, CSM Satu Mare va întâlni, acasă, pe HC Sibiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with