Spadasina Simona Pop, fata de aur a Sătmarului

Asculta acest articol

La sfârșitul lunii iulie, anul 2009, suplimentul Informația de Duminică publica un portret al spadasinei Simona Pop (Deac). Pe atunci avea doar 20 de ani, dar raftul era deja plin cu medalii, cupe și diplome. La finalul portretului scriam că sperăm să o vedem curând în echipa olimpică și să vină primul aur într-o mare competiție.

În această perioadă de 7 ani, spadasina noastră și-a îmbogățit masiv palmaresul, a cunoscut multe succese naționale și internaționale. Iar pe 11 august 2016, Simona Pop a urcat pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice de la Rio, alături de echipa României din care au mai făcut parte Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman și Loredana Dinu.

Echipa noastră de spadă feminin a adus singurul aur al României din Brazilia. Rezultatele delegației noastre la Rio au fost dezamăgitoare pe plan național, însă pentru Satu Mare, ediția 2016 a Jocurilor Olimpice a fost una de vis. Simona Pop a adus singurul aur olimpic al scrimei sătmărene.

Palmaresul internațional

“E bună fata, înțeapă rău cu arma și răspândește liniște cu ochii. E o speranță care devine, încet, dar sigur, confirmare”, scriam în urmă cu 7 ani, când pe plan internațional, Simona Pop avea o medalie de argint la Mondialele de juniori și un argint la Universiadă. Simona Pop a început scrima la vârsta de 9 ani, în anul 1997, la CS Satu Mare alături de antrenorul Francisc Csiszar. Pe plan intern a câștigat toate competițiile la toate categoriile de vârstă. S-a transferat la Steaua în anul 2010.

Iată cum arată acum CV-ul Simonei Pop pe plan internațional, la vârsta de 27 de ani:

Jocuri Olimpice
• Rio de Janeiro (Brazilia, 2016) – medalie de aur (echipe)
Campionate Mondiale – seniori
• Budapesta (Ungaria, 2013) – medalie de bronz (echipe)
• Moscova (Rusia, 2015) – medalie de argint (echipe)
Campionate Europene – seniori
• Zagreb (Croația, 2013) – medalie de argint (echipe)
• Strasbourg (Franța, 2014) – medalie de aur (echipe)
• Montreux (Elveția, 2015) – medalie de aur (echipe)
• Montreux (Elveția, 2015) – medalie de bronz (individual)
• Torun (Polonia, 2016) – medalie de bronz (echipe)
Jocuri Europene – seniori
• Baku (Azerbaidjan, 2015) – medalie de aur (echipe)
Campionate Mondiale – juniori
• Acireale (Italia, 2008) – medalie de argint (individual)

Parcursul la J.O. de la Rio

Simona Pop a ieșit din primul tur în proba individuală de spadă de la Rio. A fost învinsă de Leonora MacKinnon (Canada) cu scorul 15-10. Câteva zile mai târziu s-a tras în proba pe echipe. Fără rezultate notabile la individual, fetele de aur ale României s-au mobilizat exemplar pentru proba pe echipe. Pe tabloul de 8 s-au aflat față în față cu SUA, un meci de infarct. România s-a calificat în semifinale învingând cu 24-23 prin “tușa de aur” care i-a aparținut Ana Mariei Popescu. A urmat meciul cu Rusia în care Simona Pop s-a comportat excelent, aducând României 20 de tușe. S-a terminat 45-31 și țara noastră avea asigurată prima medalie prin calificarea în marea finală. Iar în ultimul act, fetele de aur s-au impus în fața Chinei cu 44-38, după un meci perfect.

Simona Pop, Ana Maria Popescu, Simona Gherman și Loredana Dinu și-au împlinit visul, au ascultat imnul României pe prima treaptă a podiumului de la Rio.

Primire călduroasă

Fetele au fost nevoite să rămână până la finalul jocurilor olimpice, iar Simona Pop a avut onoarea să poarte drapelul României la festivitatea de închidere. Pe 24 august au ajuns la București, iar Simona Pop a adus aurul olimpic la Satu Mare pe 26 august. La gara sătmăreană a fost așteptată de zeci de persoane cu flori și felicitări. Iar în urmă cu câteva zile, Simona Pop a devenit cetățean de onoare al municipiului Satu Mare, un lucru firesc după rezultatul obținut.

Spadasina noastră este “omul momentului” în această perioadă, a intrat în istoria sportului românesc, sătmărean. Felicitări au venit din toate părțile, s-au organizat mai multe evenimente cu Simona Pop actorul principal. Iar de curând am avut-o invitată la emisiunea Panoramic Sportiv de pe Informația TV, alături de ea fiind și Francisc Csiszar, primul ei antrenor de la CS Satu Mare, de prin anul 1997. În cele ce urmează vă prezentăm câteva declarații ale Simonei Pop.

Despre…

Despre rezultat: “Până la venirea acasă nu mi-am dat seama de rezultatul obținut. La gară m-au așteptat oameni dragi, copii de la sala de scrimă care m-au așteptat cu acea pancartă și cu flori. M-au cuprins emoțiile. Sunt foarte fericită că am ajuns acolo. Sper că nu voi fi singura sătmăreancă medaliată olimpică la scrimă. Sper ca de acum încolo să aștept eu la gară cât mai mulți medaliați olimpici.”

Despre visul ei: “Poate prin visele mele cele mai mari m-am gândit la această medalie, dar nu credeam că voi ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic.”

Despre primele zile la Rio: “Am ajuns cu bine la Rio pe 24 iulie, doar că satul olimpic nu era gata. Camerele nu erau curate, erau noi, cu nisip și noroi. Prima noastră zi liberă am petrecut-o făcând curățenie. Dar până pe 5 august majoritatea lucrurilor au ajuns la normalitate.”

Despre antrenamente: “Aveam o sală cu 15 planșe. Aveam dreptul la două ore de antrenamente pe zi, pe două planșe. Am încercat să ne cuplăm cu alte țări, să ne antrenăm împreună, dar oamenii nu erau foarte deschiși în acele momente.”

Despre absența la festivitatea de deschidere: “Nu am un regret. Aș fi vrut să văd cum e să trăiești o deschidere olimpică, dar fetele tot îmi explicau că de la televizor se vede mai bine.”

Despre proba individuală: “Nu a fost cum speram noi. Dacă nu o medalie, speram că una dintre noi să intre măcar în primele 8. Tragerea la sorți nu a fost una favorabilă. Poate pentru mine, dar m-am împotmolit cu o sportivă care nu ar fi fost voie să mă bată. Am putea să căutăm motive, dar asta ne-a montat mai bine pentru proba pe echipe.”

Despre planul în proba pe echipe: “Mulți cred că după individual am fost dărâmate, supărate. Eram frustrate că nu am reușit, iar echipa merita medalia. Am reușit să rămânem calme și foarte unite. Asta a fost avantajul nostru. Antrenorul Dan Podeanu avea încredere în noi.”

Despre meciul cu SUA: “Aveam foarte mare încredere în Ana pentru că de foarte multe ori a recuperat și a dat tușa de aur. Eram foarte stresate de pe marginea planșei. A fost greu pentru că era primul meci, dar și pentru că nu aveam medalie. Calificarea mai departe ne-a relaxat într-un fel, pentru că aveam șanse la medalie.”

Despre meciul cu Rusia: “Am avut o pauză mică între cele două meciuri. Ne-am făcut planul, ne-am îmbărbătat. Cu Rusia totul a fost perfect. Au venit ele la atac, totul era în favoarea noastră.”

Despre finala cu China: “La ultimele meciuri ne-a bătut China. De obicei Simona Gherman era puțin veriga slabă, la un moment dat nici nu mai voia să tragă cu chinezoaicele, spunea că pierdem din cauza ei. Domnul Podeanu i-a transmis că este momentul să facă un meci bun cu China în cariera sa. Iar meciul a fost pe mâna Simonei Gherman. Și chiar așa ne-am împărțit. Am zâmbit la sfârșitul zilei. Înainte spuneam că SUA o dăm Anei, Rusia o fac eu și cu China ajută Simona. Așa a și ieșit.”

Despre plusul României: “Chiar dacă nu suntem prietene foarte bune, apropiate, în momentul în care e ziua echipelor, noi formăm o echipă. Suntem împreună și la bine și la greu, nu ne învinovățim niciodată. Ăsta a fost mereu atuul nostru. Și nu suntem foarte concentrate, suntem mai jucăușe față de restul echipelor.”

Despre sentimentul de pe podium: “Am avut unele dificultăți cu urcatul pe podium din cauza echipamentului și din cauza Anei care era în stânga mea accidentată și mai trebuia să trag de ea să urce. Fiind acolo pe podium, ascultând imnul și ascultându-le pe fete plângând în hohote, parcă visam. Speram să nu mă trezească cineva, să fie adevărat ce se întâmplă acolo. În tribune era toată România de la Rio. Și galeria ne-a ajutat foarte mult. În viața mea, într-o sală de scrimă nu am auzit așa galerie pentru România. Nu mai aveam cum să vorbim între noi, oricum nu ne auzeam, chiar dacă țipam.”

După cucerirea medaliei: “Prima dată am stat cu toată lumea, am făcut poze, am dat autografe pentru că o dată ești campioană olimpică. Au urmat interviuri, după care m-am sustras să vorbesc cu cei de acasă. Telefonul l-am lăsat în altă sală. Am mers mi-am sunat soțul, familia. După care am mers la masă, eram niște sportive normale, nimeni nu știa ce s-a întâmplat. Noi eram fericite pe acolo. Apoi am discutat, ne-am bucurat, a fost seara echipei.”

Despre purtarea drapelului: “La festivitatea de închidere se alege sportivul cu cel mai bun rezultat. În cadrul echipei trebuia să alegem una dintre noi. Ana a renunțat pentru că a mai fost portdrapel la închidere la Jocurile Europene, Gherman a spus că renunță în favoarea noastră pentru că a spus că știe că pentru mine și Loredana ar fi fost mult mai mare bucuria. Cu Loredana, ca și copiii, am tras la sorți, bățul cel mai scurt duce drapelul. I-am spus că dacă chiar își dorește mai mult ca mine să-l ducă ea, pentru că la tragerea la sorți voi câștiga. Ea a vrut să tragem la sorți și am tras bățul cel mai scurt. Spectacolul a fost unul minunat pe Maracana.”

Despre ce înseamnă aurul pentru Satu Mare: “Sper să aducă mai multă finanțare scrimei, atât celor care au rămas aici și sunt seniori și mai ales copiilor care urmează să crească. Avem mulți sportivi buni care au nevoie de susținere. Vreau să nu fiu sigura, să vină cât mai multe medalii.”

Despre raftul cu medalii: “Acum le țin în cutie pentru că sunt în mijlocul unei renovări, stau pe la socrii, așa că acum nu au un loc. Chiar m-am gândit la un loc unde să țin medalia de la Rio. Aveam așa o viziune că voi ține toate medaliile într-un cufăr vechi, iar medalia de la Rio deasupra, așa ca și o încoronare.”

Despre gândul renunțării la scrimă: “Prima dată m-am gândit să renunț în anul 2007, când am terminat liceul. Dar atunci, domnul Csiszar, mami, mai multe persoane m-au încurajat să mai trag în ultimul an de juniori. Domnul Csiszar m-a trimis atunci la Mondialul de juniori, pe banii dânsului, și am devenit vicecampioană. Am ajuns la Universitatea Vasile Goldiș din Satu Mare și așa am ajuns la Universiadă unde am luat tot medalia de argint. Iar atunci am zis că bun, încep sportul de performanță. Apoi, în anul 2010 am ajuns la Steaua. Dar în ultimii doi ani cred că nu a fost zi în care să nu zic că mă las. Dar a doua zi o luam de la capăt cu antrenamentele.”

Mesaj pentru tineri: “E distracție să faci scrimă. E un sport care îți formează o personalitate. Cei care practică deja scrimă, chiar merită să viseze, trebuie să ai tupeul să visezi cât mai departe. Visele chiar devin realitate.”

Simona Pop va mai participa la Cupa României din această toamnă după care se va retrage o perioadă pentru că vrea să devină mămică, să-și întemeieze o familie alături de soțul ei, de spadasinul Adrian Pop.

Noi îi dorim mult succes în continuare, multă sătnătate, și îi mulțumim pentru că a adus Sătmarului cea mai prețioasă medalie din cariera unui sportiv.