Image 1
Image 2

Somon condimentat, la cuptor

Somon condimentat
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Somon condimentat
Somon condimentat

Ingrediente:

– Circa 800 g de somon file sau felii transversale

– o lămâie

– 2 căţei de usturoi

– 100 g de unt

– puţin măghiran uscat

– sare

– piper colorat (amestec), sau amestec de piper alb şi negru, cu puţină boia (roşie) de ardei iute

– garnitură de cartofi, zarzavaturi, spanac sau ardei copţi

Mod de preparare:

Peştele curăţat şi spălat se condimentează într-un vas mai mare, mai întâi se freacă bine cu sare, cu grijă să nu stricăm aspectul feliilor. Se spală lămâia, coaja se răzuişte pe o răzuitoare cu găuri mărunte, apoi se stoarce zeama. Cu coaja de lămâie rasă, la fel ca şi cu sarea, se freacă bine feliile de somon.

La fel se va proceda şi cu usturoiul pisat, precum şi cu măghiranul. Se presară pe ambele părţi cu puţin piper, apoi se toarnă peste bucăţile de peşte şi zeama de lămâie. Se lasă aşa circa 2-3 ore, după care se scoate din zeamă, se lasă să se scurgă, însă numai foarte puţin, apoi se aşează într-o tavă mai adâncă, ce a fost căptuşită în prealabil cu hârtie de copt şi unsă cu unt.

Untul rămas se topeşte pe aburi şi se toarnă pe feliile de somon, apoi se va presăra din nou cu piper colorat. Se dă la cuptorul preîncălzit şi se coace circa 20 minute la temperatură de 180 grade C, apoi la foc mare, până când suprafaţa se rumeneşte. Fiind o carne foarte fragedă, se va aşeza pe farfurie cu ajutorul unei palete.

 

1 comentariu

  1. Somonul proaspat la cuptor este foarte gustos si se poate prepara mult mai simplu si fara timpul de asteptare de 2-3 ore.

    Somonul fiind un peste foarte gras va lasa destula grasime asa ca nu trebuie stropit cu unt topit si nici hirtia de copt nu trebuie unsa cu unt.100g unt este o cantitate imensa de grasime!
    Adaugind unt, care este o grasime de origine animala si care trebuie evitata la orice virsta, se distruge efectul benefic al consumului de somon a carui grasimi nesaturate protejeaza vasele sanguine contra arteriosclerosei.

Lasă un răspuns

Connect with

CARTOFI DELICIOȘI

Cartofi zdrobiți cu ceapă verde și brânză

Să vă spun cât sunt de delicioși? Aproape că nu-mi găsesc cuvintele! Și nu doar atât, acești cartofi zdrobiți la cuptor au și o textură absolut senzațională, cu exteriorul crocant și miezul moale și pufos! În timp ce se coc, bucătăria se umple de un parfum irezistibil. Familionul pofticios nu stă degeaba în acest timp, nuuu! Roiesc toți pe lângă cuptor, cercetând cu nerăbdare prin ușa acestuia, în așteptarea momentului în care vor înfuleca din cartofii fierbinți.

REȚETE ROMÂNEȘTI

Sarmale bătrâneşti cu carne de porc

Sarmalele, un clasic culinar est-european, combină carnea tocată cu orez, ceapă, și condimente, înfășurate în frunze de varză acră, coapte lent cu slănină afumată și bulion de roșii, reflectând o tradiție gastronomică bogată și istorică.