Image 1
Image 2

Sindicatele nu agreează stabilirea concursului de titularizare înainte de pretransferări

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În numărul precedent al ziarului nostru scriam că, în conformitate cu metodologia publicată de Ministerul Educaţiei Naţionale, înscrierile pentru concursul de titularizare se vor derula în perioada 20 aprilie – 3 mai, iar repartiția pe posturile vacante se va face după noile reguli.

Astfel, pentru titularizare, întâi vor fi repartizați candidații care au susținut proba la nivelul județului și au obținut media de repartizare minimum șapte, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă. Profesorii care au avut statut de titular în timpul concursului vor fi repartizați după suplinitori, chiar dacă au obținut minimum șapte. Aceștia vor fi repartizați pe posturile vacante, indiferent de viabilitate.

Opinia unui lider sindical

Faţă de schimbările relatate mai sus, i-am solicitat părerea lui Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare. Redăm în cepe ce urmează opinia sa.
“Mi-am exprimat propria părere legat de problema anomaliilor din noua metodologie de mișcare a personalului didactic. Numai o minte odihnită putea inventa o asemenea anomalie de a pune concursul înainte de pretransferări. Această măsură este oarecum în ritm cu toate anomaliile acestui Guvern.
Desigur că avem nevoie să vină cadre didactice tinere și competente în sistemul de învățământ. Dar tot nu vor veni până când nu vor primi un salariu decent, barem cât o femeie de serviciu de la guvern. În aceste condiții, pot să mute examenul de titularizare oricum, căci tot nu vor veni prea multe cadre pregătite la concurs. În timp ce angajăm persoane cu concurs, dăm afară alte persoane care au reducere de activitate și ar fi putut să mai rămână în sistem. Înseamnă că dăm afară persoane de care sistemul s-a folosit până acum, și care erau competente, iar de acum dintr-odată nu mai sunt competente, ne scăpăm de ele și luăm alte persoane cu concurs, persoane despre care nu știm în realitate mare lucru.
Am sesizat conducerea FSLI mai demult când metodologia de mișcare era în faza de proiect. Dar se pare că nu s-au acceptat propunerile mele”, încheie relatarea Victor Oprea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with