Asculta acest articolAlegerile din 26 mai au avut drept scop testarea partidelor politice din UE care au condus instituţiile de la Bruxelles şi Strasbourg în ultmii cinci ani. Pentru prima oară după foarte mulţi ani Partidul Popular European nu mai are suficiente mandate pentru a-şi asigura o majoritate confortabilă în Parlamentul European. Au apărut noi formaţiuni politice, s-a format un nou grup parlamentar astfel încât negocierile pentru împărţirea funcţiilor sunt mai dure ca oricând.
Dure sunt negocierile şi în interiorul familiilor politice. Socialiştii bulgari, de pildă, prin vocea premierului Borisov, au pus condiţii pentru votarea lui Frans Timermmans în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Ei au cerut în mod imperativ primirea Bulgariei în Spaţiul Schengen, suspendarea MCV şi realizarea unui acord privind gazele naturale. Se ştie că Olanda, ţara lui Frans Timermmans, a fost împotriva aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen.
Oare europarlamentarii români, mai ales cei de la PSD, care fac parte din acelaşi grup cu candidatul socialist la preşedinţia Comisiei Europene, pun asemenea condiţii? Ţările est-europene joacă tare. Dar aici ne referim la Polonia şi Ungaria, desigur de astă dată alături de Bulgaria. Ce fac europarlamentarii pe care i-am ales în 26 mai? Vor face mai mult pentru România decât cei care au fost în vechiul parlament? Care dintre ei se va remarca încă din perioada negocierilor pentru funcţii?
Vedem că şi la Bruxelles şi Strasbourg politicienii sunt cam la fel cu politicienii de la noi. Sunt avizi de funcţii, fac compromisuri, îşi negociază poziţiile personale. Dar odată terminate negocierile, fiecare încearcă să se achite în mod onorabil de sarcini. Poate că doar de ochii lumii. Este suficient şi acest lucru pentru a face diferenţa faţă de politicienii români.
Frans Timermmans a pierdut şansa de a fi propus preşedinte al Comisiei Europene. Nu a întrunit suficiente voturi nici germanul Manfred Weber. Noul grup format după alegerile din 26 mai a reuşit să se impună în faţa puternicului PPE şi a Socialiştilor Europeni. În mod surprinzător, preşedintele Franţei a propus ca şef al Comisiei Europene pe un ministru german. Eurodeputaţii germani, socialiştii şi verzii, nu sunt de acord ca ministrul apărării din ţara lor, Ursula Von Der Leyen, să ocupe cea mai importantă funcţie executivă din UE.
Preşedinte al Consiliului European a fost propus Charles Michel. Propunerea avansată potrivit căreia Iohannis ar putea ocupa respectiva funcţie nu a fost decât un zvon.
Reacţiile nu au întârziat să apară. Manfred Weber i-a acuzat pentru înfrângerea PPE pe preşedintele Emmanuel Macron şi pe premierul Viktor Orban.
Voturile finale pentru ocuparea funcţiilor s-au dat în Parlamentul European. Negocierile de culise s-au transpus în practică. Odată desemnată întreaga structură de conducere a UE, se va trece la muncă. Pentru o vreme armele politice vor fi puse deoparte. O surpriză uriaşă a fost alegerea unui socialist, fost jurnalist, italianul David Sassoli în funcţia de preşedinte al Parlamentului European.
La noi războiul politic continuă. Apropierea alegerilor prezidenţiale pune toate partidele în mişcare.
