Image 1
Image 2

Sfântul Mucenic Haralambie

Sigla Informatia Zilei
Sfântul Mucenic Haralambie
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prăznuit de Biserica ortodoxă la 10 februarie, Sfântul Mucenic Haralambie este unui dintre sfinţii cărora românii îi aduc o aleasă cinstire. De-a lungul istoriei, sfântul a fost grabnic ajutător atunci când poporul  a trecut prin vreme de ciumă şi foamete şi alte grele încercări.  Părticele din sfintele moaşte  se află în mai multe lăcaşuri de rugăciune de la noi din ţară.Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor. Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. ~n cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă onoare.

Moaştele Sfântului Haralambie ( mai precis un fragment mare din craniul său) se aflau în altarul bisericii Sfântul Gheorghe din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă. Un alt fragment al craniului Sfântului Haralambie este păstrat în Mănăstirea Sfântul Ştefan de la Meteora.

La noi în ţară, părticele din sfintele moaşte se află în biserica Mănăstirii Miclăuşeni, la Mănăstirea Raşca, la Catedrala episcopală din Galaţi şi la bisericile bucureştene”Sfântul Dumitru”, Sfinţii Arhangheli, Sfântul Stelian şi la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril- Stavropoleos.

Sfântul sfinţit mucenic Haralambie este cunoscut şi ca fiind apărător împotriva ciumei şi a foametei. În Acatistul închinat lui se spune: “Bucură-te, izbăvitorul de ciumă şi de foamete!”Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situaţii grele, cum au fost “ciuma lui Caragea Vodă” din 1813, dar şi foametea din vremea lui Alexandru Moruzi, din 1795.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with