Asculta acest articol
Meritul de a fi întemeiat prima şcoală cu învăţământ gratuit în Italia este suficient ca să păstreze o amintire glorioasă acestui sfânt spaniol, întotdeauna grăbit şi, în acelaşi timp, răbdător ca şi dreptul Iob.
Iosif Calasanţiu era fiul mai tânăr al familiei Calasanţiu din Peralta de la Sal, localitate în Provincia Aragonia din nordul Spaniei. S-a născut în anul 1557. Tatăl său ar fi voit să urmeze cariera militară, dar Iosif îi cere şi obţine permisiunea să se consacre studiului.
La douăzeci de ani, este doctor în ambele drepturi; la Valencia, începe studiul teologiei, dar, observând că o doamnă se îndrăgostise de el, părăseşte oraşul şi continuă studiile la Alcalá. Tatăl încearcă din nou să-l reţină din drumul spre preoţie, dar o boală grea îl aduce în pragul morţii; tatăl cedează şi, la vârsta de 28 de ani, Iosif este sfinţit preot. I-ar fi plăcut să se retragă în singurătate, dar episcopul i-a încredinţat diferite misiuni de răspundere, ce l-au adus în mijlocul mulţimilor.
Prin apostolatul desfăşurat de el, parohiile din Pirinei, complet decăzute, sunt readuse la trăirea vieţii creştine. Când cardinalul Mar Antonio Colonna a cerut din Spania un preot erudit, energic şi total dăruit preoţiei, îi este trimis Iosif Calasanţiu.
La Roma, îndeplineşte însărcinările date de cardinal, dar, în acelaşi timp, se dăruieşte cu tot sufletul instruirii copiilor din cartierul Transtevere, unde mizeria, viciul şi ignoranţa se aflau la ele acasă. În acel timp, învăţământul era o problemă particulară; cine avea bani îşi permitea luxul să angajeze un preceptor în casă, ori îşi trimitea copiii la celebrele “Universitates studiorum” sau în şcolile comunale, Institutele Comunale libere în diferite oraşe mari din nord; la Roma, asemenea şcoli lipseau, Iosif Calasanţiu îşi sacrifică avutul, energiile, timpul şi iniţiază el prima şcoală cu învăţământ gratuit în Roma, deschisă copiilor din familiile sărace.
Un mare număr de voluntari s-au oferit să dea în mod gratuit lecţii copiilor; cu ajutorul lor, a întemeiat “Congregaţia clericilor regulari ai Şcolilor Pii”, congregaţie ai cărei membri depuneau nu numai jurământul de ascultare, sărăcie şi curăţie, dar şi jurământul de a se ocupa cu instruirea tinerilor.
Această aşteptată şi binevenită instituţie a avut imediat aprecierea pe care o merita: Congregaţia s-a răspândit în toate statele europene, aducându-i însă sfântului întemeietor mai multe dureri decât bucurii. Încercările, la care Dumnezeu supune pe sfinţii săi spre a se alege grâul de pleavă, nu au întârziat să se abată asupra Sfântului Iosif: acuzat de incapacitate chiar de către înşişi fiii săi spirituali, a fost îndepărtat din conducere, iar Congregaţia a fost declarată Confraternitate, adică practic desfiinţată; el a trebuit să apară în faţa Inchiziţiei, dar cercetările i-au pus în lumină nevinovăţia şi meritele.
Cu admirabilă răbdare şi seninătate, Iosif Calasanţiu îşi suflecă mânecile şi reaşează pe picioare edificiul care-i căzuse în spate. Congregaţia a renăscut din cenuşă în îmbrăcămintea modernă de Congregaţie religioasă, cu acelaşi program de desţelenire a minţilor tinere ale copiilor din mahalale. La vârsta de aproape nouăzeci şi doi de ani, Iosif Calasanţiu se stinge în ziua de 25 august 1648. A fost nevoie de o gardă specială care să apere sicriul cu rămăşiţele lui pământeşti, ca să nu fie devastat de cei ce doreau să rămână cu o amintire de la bunul lor părinte.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează