Asculta acest articol
Printre luptătorii care au înfruntat armatele turceşti în luna iulie a anului 1456 la porţile oraşului Belgrad se afla şi călugărul franciscan Ioan de Capistran, purtând în mână o mare cruce de lemn şi strigând cu o voce robustă, tunătoare: “Fie că înaintaţi, fie că vă retrageţi, fie că loviţi, fie că primiţi lovituri, invocaţi numele lui Isus. Numai El e mântuirea!” După trei luni, la 23 octombrie, neobositul apostol şi luptător se stingea din viaţă în castelul întărit de la Villak, în Austria.
Ioan s-a născut în anul 1386, în localitatea Capistran, din provincia Aquila, la poalele munţilor Abruzzi, ca fiu al unui baron german şi al unei femei din partea locului. Era un copil frumos, blond, cu un păr bogat, pe care îl purta lung, după obiceiul satului. Localnicii îi spuneau Giantudesco, Ionneamţu, ţinând seama de originea şi înfăţişarea lui nordică.
Dar ironiile au încetat când au aflat despre extraordinarele lui succese la Universitatea din Perugia, unde a luat doctoratul în dreptul civil şi eclesiastic. La vârsta de douăzeci şi şase de ani a fost numit judecător şi guvernator al cetăţii universitare, dar nu după mult timp regiunea Perugia a fost ocupată de către familia Malatesta, şi Ioan şi-a pierdut atât funcţia cât şi libertatea.
Pe când se afla la închisoare, a meditat îndelung asupra nestatorniciei onorurilor lumeşti şi a ieşit de acolo complet transformat sufleteşte. A obţinut anularea căsătoriei şi fără întârziere a bătut la poarta mănăstirii franciscane din Assisi. Superiorul, cunoscând trecutul şi ambiţiile fostului guvernator, a declarat că nu-l va primi până nu va da o dovadă neîndoielnică despre dezlipirea lui de orgoliul propriu şi de fala lumii.
Ioan s-a îmbrăcat în zdrenţe, a încălecat pe un măgar, aşezându-se cu spatele în faţă, şi-a pus pe cap un coif de hârtie pe care a scris păcatele lui, şi astfel s-a dus la Perugia şi a străbătut tot oraşul. Toată lumea l-a considerat nebun, dar superiorul mănăstirii s-a convins că Dumnezeu îi trimitea un suflet de oţel. În mănăstire s-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Sfântul Bernardin de Siena. În anul 1425, a fost sfinţit preot şi a început o activitate apostolică extraordinară.
Timp de treizeci de ani a străbătut Italia, Germania, Europa centrală şi răsăriteană, readucând la disciplină şi fervoare viaţa din mănăstiri, întemeind mănăstiri noi, organizând opere de caritate, mijlocind împăcarea între regi, principi, episcopi, rechemând la dreapta credinţă mulţimi imense atrase de diferitele erezii ale timpului; era prezent oriunde se simţea nevoia unei minţi luminate şi a unei mâini energice, deşi nu avea decât un măgar ca mijloc de locomoţie.
Influenţa exercitată de Sfântul Ioan de Capistran se datoreează în primul rând vieţii sale interioare, alimentată de o mare devoţiune faţa de Numele lui Isus, devoţiune insuflată şi cultivată de către Sfântul Bernardin de Siena, părintele său sufletesc, şi totodată marele său prieten. Spre deosebire de Bernardin de Siena, ridicat la cinstea sfintelor altare doar la cinci ani după moarte, în 1450, Ioan de Capistran, decedat la 23 octombrie 1456, a fost canonizat abia după mai bine de douăsute de ani, în 1690.
Numele său însă a fost venerat chiar din timpul vieţii, fiind asociat biruinţei creştinilor asupra armatelor turceşti. El a propus papei Calist al III-lea să cheme la rugăciune întreaga creştinătate, prin trasul clopotelor de trei ori pe zi, dimineaţa, la amiază şi seara, spre a cere ajutorul Maicii Domnului în situaţiile dificile prin care trecea Biserica lui Cristos. Acest obicei s-a păstrat în continuare şi formează devoţiunea numită “Angelus Domini” – “Îngerul Domnului”.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează